default-logo

În Ţara Minunilor / Acad. Gheorghe PĂUN

Mă grăbesc a spune că am preluat titlul unei incitante (dar posibil derutante) cărţi, publicate în 2022 la Editura Aius din Craiova, atenuez „misterul” sugerat de paranteza dinainte precizându-i subtitlul – „Pagini de jurnal american” – şi adaug că este scrisă de un nume-garanţie, Crisula Ştefănescu, scriitoare, din 1983 şi până în 1995, cercetător şi redactor la Radio „Europa Liberă”. Pe ultima copertă, o prezentare uşor contradictorie, semnată Jan Cornelius: „Este un text extraordinar, foarte bine scris, dinamic, proaspăt, foarte interesant. (…) Îţi vine să iei fermecătoarea protagonistă, din perspectiva de azi înduioşător de inocentă, de mână şi să te miri şi bucuri alături de ea.” (subl. m., Gh.P.) Păi, nu, zic eu, numai inocentă nu este protagonista, cartea spune mult mai mult decât pare, dincolo de „glazura” turistic-colorată, de faptele diverse, oameni, locuri, mirări, anecdote şi citate (toate cu noimă!), filme şi cărţi prezentate pe scurt, comparaţiile aparent uimite între cele din America şi cele din Europa (apare de multe ori şi România în text), este „codat” un puternic semnal de alarmă, un diagnostic deloc încurajator, descifrat ca atare de Dan Anghelescu într-o excelentă Postfaţă care citeşte cartea în altă cheie decât Jan Cornelius.

Fac însă un scurt ocol, înainte de a intra în detalii din Jurnal şi din Postfaţă.

M-am mai referit la clasica piramidă a nevoilor umane sintetizată, în mai multe variante, de Maslow şi de alţi psihosociologi. Am văzut undeva o simplificare grosieră, dar tare semnificativă, a acesteia, sub forma unui „Turn Eiffel”, de tip 2 + 1 + 1: la bază, cele două motivări ale „vieţii biologice” (ca să nu spun direct „animalice”) – plăcerea şi suferinţa, recompensa şi pedeapsa. Deasupra – cultura. Toţi oamenii trăiesc, nici nu se poate altfel, la primul nivel, doar o parte acced la nivelul imediat superior, iar asta poate să le schimbe raportarea la viaţă, semeni, societate, stat, lume. În sfârşit, în vârf – transcendenţa, la care accesul este şi mai selectiv, nu sunt suficiente dorinţa-aspiraţia-efortul, mai e nevoie şi de chemare, iniţiere, revelaţie. Nu încerc să detaliez, nici nu e uşor, trec la a observa că de mai multe secole (cel puţin „de prin mlaştinile raţionaliste ale Renaşterii” – Vintilă Horia), etajul superior al „turnului” nostru este sistematic asediat, cu succes, după cum se vede în „lumea civilizată”, cea a „bunăstării”. Misiunea fiind oarecum îndeplinită, de mai multe decenii este puternic erodat nivelul imediat următor. Formularea scurtă este cancel culture, monstruozitatea cu care ne-am obişnuit deja, ne amuză în forma de suprafaţă a corectitudinii politice, dar rădăcinile sunt mai vechi şi implicaţiile mult mai adânci, ele ducând spre obsesia anti-elitistă a culturii occidentale, trecând prin mişcările studenţeşti din anii ’60, prin mediocrizarea sistematică a şcolii, mass-mediei, cinematografiei, ajungând la „distracţia” bine controlată din vremea noastră.

Ei bine, despre toate acestea este vorba în carte. Vizita în „ţara minunilor” (ironia din titlu este evidentă acum) a avut loc în 1986, când autoarea a fost trimisă de Radio „Europa Liberă” la o specializare în Statele Unite, un semestru de cursuri de politologie la University of Virginia din Charlottesville. Evident, nu putea să strige „împăratul este gol!”, pentru că se afla în ţara „împăratului” (poate şi de aceea cartea a fost publicată abia acum), dar nici nu putea să-şi pună luciditatea şi intuiţia între paranteze. „Adevărul este că de când am venit în America am sentimentul că pluteşte ceva nelămurit în aer, că suntem, aşa cum se spune în mod repetat şi apăsat, într-o new transition era.” Depăşeşte această dificultate într-un mod firesc şi inteligent, iar rezultatul este, într-adevăr, de mare clasă, literar-eseistic vorbind: un jurnal, „obiectiv” şi „inocent”, cu multe detalii de la cursuri şi din „viaţa reală” şi cu frecvente citate lămuritoare, dar şi cu multe comentarii explicite („Ce îngrozitor mi se pare tot ce ţine de ideologie – un fel de castrare a creierelor!”). Comunismul, dreptatea şi libertatea, comunicarea, relaţia albi-negri, relaţiile Est-Vest, Brecht, Marx, Stalin, Orwell, Soljeniţân, Gorbaciov, Shakespeare (care de pe atunci începuse a fi ignorat), poetul religios Merton, multe alte nume importante cultural sau politic, preşedinţi americani şi preşedinţi sovietici. De la cei din urmă, plutind ca o umbră peste toată cartea, o vorbă celebră a lui Hrusciov, care-i avertizase pe americani că nepoţii lor vor trăi într-o ţară comunistă…

Poate că lectura cărţii ar trebui începută cu lectura Postfeţei – aici, închei astfel, reluând din ultimele paragrafe ale acesteia, aderând desigur la ce spune dl Dan Anghelescu: „Jurnalul Crisulei Ştefănescu ne demonstrează că acum patru decenii, la universităţile americane, prin intermediul lecturilor din Marx şi Brecht, se lucra intensiv pentru o new transition era. (…) La vremea lui, întrezărind câte ceva din tot ce părea că stă ascuns în umbra densă a viitorului, Fr. Nietzsche aruncase spre lume încă o cutremurătoare sintagmă: Nihilismus ante portas!… Astăzi, reflectând asupra spuselor din Jurnalul american al Crisulei Ştefănescu, sintagma pare că se transformă în Utopia ante portas!”.

Iar că utopiile care încearcă să se transpună în practică devin invariabil criminale, ştim deja foarte bine…

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.