default-logo
BREAKING NEWS
Agențiile de presă din Europa, decise să învingă presiunea războiului şi dezinformarea Membrii Alianţei Europene a Agenţiilor de Presă (EANA), reuniţi la conferinţa cu tema „Realitate şi ficţiune în timpul războiului şi al pandemiei de COVID-19”, desfăşurată la Sarajevo, au discutat despre posibile soluţii la criza informaţională în contextul actual, în care societatea este sub presiunea războiului, coronavirusului şi dezinformării. Clemens Pig, preşedintele EANA şi CEO al agenţiei de presă din Austria APA, a spus în deschiderea conferinţei că „orice război, încă de la început, este şi un război al informaţiei”. El s-a declarat optimist, exprimându-şi încrederea că tehnologia va fi aliatul agenţiilor de presă în lupta împotriva fake news. „Tehnologia este foarte importantă pentru noi şi pentru evoluţie, dar şi pentru verificarea ştirilor şi combaterea fake news”, a subliniat şeful APA. CEO-ul Fundaţiei Thomson, Caro Kriel, a remarcat că „informaţia poate salva vieţi atunci când este adevărată, în schimb poate strica totul atunci când este greşită”. Ea a afirmat că dezinformarea în Rusia a început în 2014. La rândul său, CEO-ul agenţiei de presă germane dpa, Peter Kropsch, a punctat că presiunea economică este o ameninţare pentru presă, care, din motive financiare, ar putea deveni controlabilă, şi a adăugat că independenţa este cea mai importantă valoare pe care agenţiile de presă o au şi care trebuie păstrată. Wojtek Surmacz, preşedintele agenţiei de presă din Polonia PAP, a evidenţiat faptul că reţelele de socializare nu reprezintă surse de încredere şi că publicul ar trebui să nu confunde o sursă reală precum o agenţie de presă cu platformele de socializare. Conferinţa găzduită de agenţia de presă din Bosnia-Herţegovina FENA a beneficiat şi de un mesaj video din partea Verei Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, care a subliniat importanţa informaţiilor verificate, acestea fiind „cea mai bună soluţie împotriva propagandei”: „Uniunea Europeană nu a făcut niciodată atât de mult pentru a proteja presa, iar asta e ceea ce democraţia ar trebui să facă. Comisia Europeană pregăteşte Actul european pentru libertatea presei […] şi creşte finanţarea pentru jurnalişti, parteneriate şi proiecte media”. La finalul conferinţei, Claudia Victoria Nicolae, directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, şi Branka Gabriela Vojvodic, directorul general al agenţiei croate de presă HINA, au semnat un acord de parteneriat între cele două agenţii privind schimbul de informaţii. EANA a fost înfiinţată la 21 august 1956, în urma unei conferinţe care a avut loc la Strasbourg. Alianţa reprezintă un forum pentru cooperare şi schimb de informaţii între agenţiile de presă europene şi cuprinde peste 30 de agenţii membre, care promovează respectarea drepturilor de autor, accesul la informaţie, dezvoltarea tehnologiei de transmitere a acesteia şi libertatea presei. AGERPRES este membră EANA din 1996.

Rolul familiei, școlii și al presei în procesul de formare a personalității umane în timpul epidemiei

Educarea tineretului constituie una dintre preocupările de cea mai mare însemnătate ale întregii societăți umane, concentrând atenția tuturor factorilor de răspundere în pregătirea viitorului omenirii în toate domeniile de activitate.

Pregătirea tineretului este un domeniu complex, deoarece vizează toate laturile și procesele educaționale, constituind baza trainică a edificării conștiințelor, caracterelor și personalității umane. Fără această bază intelectuală, de educație și civilizație în înțelegerea fenomenelor din natură, din societate și din gândire- este de neconceput realizarea condiției umane a celor ce-și făuresc propriul lor destin. În acest domeniu un rol important îl are familia, școala, cartea, presa scrisă și audiovizuală.

Procesul de formare a personalității umane începe din cea mai fragedă vârstă, o data cu cele dintâi deprinderi și cunoștințe ale copilului, și se cere a fi încheiata încă înainte ca tânărul să-și înceapă activitatea social utilă, munca sa, care îl învestește cu drepturi și răspunderi față de întreaga societate.

Familia constituie cadrul social în care copilul și apoi tânărul se află într-un riguros raport de dependență materială și spirituală până în momentul în care, o data pregătit pentru profesiune și pentru muncă, își poate dobândi singur mijloacele de existență, își propune problema întemeierii unei familii și își poate manifesta activ independența spirituală. De aici provine și proverbul românesc: cu cei șapte ani de-acasă.

Importanța pe care familia o are în educarea copiilor decurge din faptul că până la vârsta școlară, copilul se află aproape în exclusivitate în grija și sub influența educativă a părinților.

Familia, din toate timpurile, a reprezentat, între altele, o principală sursă de informații în care fiecare component a adus știri din mediile exterioare grupului său familial pe care le-a frecventat: părinții, de regulă, de la locurile de muncă și de viață social-cetățenească, din presa scrisă, televiziune, iar copiii din cercurile lor de prieteni și din instituțiile școlare și extrașcolare.

Școala este principalul factor formativ. Scriind această frază mi-am adus aminte de ce spunea Matei Vișniec că : Literatura ne poate apăra de spălarea totală pe creier, chiar dacă nu poate devia glonțul și barbaria. “Principiul clasic “școala pregătește pentru viață “ a căpătat întreaga bogăție a semnificațiilor sale. În perioada în care ne aflăm, pe lângă condițiile concrete social-istorice care definesc un climat favorabil libertății de cunoaștere mai este un rol al școlii de a implementa elevilor, în condițiile fenomenului de globalizare,  dragostea de istoria neamului, de religia acestuia, de tradițiile poporului în care ne-am născut.

Importanța mass-mediei, ca factor care contribuie la educarea atat al tinerilor, cât si a adulților, este unanim recunoscută. Mass-media formeaza al patrulea mediu constant de viață al copilului, alături de cel familial, de cel școlar și de anturajul obișnuit de relații. Mass-media nu se substituie școlii, iar influența sa este complexă, reprezentând un element fundamental în relația dintre om și mediul înconjurător.                                  Familia, școala, cartea și mass-media sunt cei patru piloni care susțin marele edificiu al educației omului pentru viitorul neamului românesc.

                                                                
        Al.Florin Țene / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.