default-logo

Dialog cu Ioan Holender, un om-instituţie, în Europa şi în lume

Repere biografic şi profesional

Ioan Holender s-a născut pe data de 18 iulie 1935, la Timișoara, într-o familie înstărită de evrei. În anul 1948, comuniștii au confiscat puterea în România, iar familia Holender a pierdut Fabrica de Marmeladă și Oțet, pe care o deținea. Tânărul Holender a optat pentru Facultatea de Politehnică din localitate, iar în anul III, în urma unui protest studențesc – semn de solidaritate cu Revoluția anticomunistă din Ungaria,  (1956) –  a fost exmatriculat din şcoală.

Trei ani mai târziu, în anul 1959, împreună cu tatăl său, părăsește România și se stabilește în Austria, Viena.

Dorind să studieze muzica clasică, se înscrie la Conservatorul de Stat din Viena, conservator pe care îl finalizează cu rezultate  bune. 

În lumea muzicală a Austriei se remarcă, atât ca solist de operă – bariton- pe scenele importante ale țării, cât și ca impresar artistic, secretar muzical și manager general în instituții prestigioase de gen, în care își desfășoară activitatea : Agenția de Teatru “Starka”, “Volkoper”, “Staatsoper” (Opera de Stat din Viena).

În paralel, cochetează și cu scrisul, de sub lumina tiaparului, ieșind două cărți autobiografice, care îi poartă semnătura : „De la Timișoara la Viena” și „Ioan Holender – spuse, trăite, dorite”.

Este apreciat și gratulat cu numeroase premii și distincții, în Austria și în țări importante din Europa, precum Italia, Germania, Franța.

În țara noastră i se acordă de-a lungul timpului o serie de demnități : Membru de Onoare al Academiei Române, Președinte de onoare și Director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu” de la București, Doctor Honoris Causa al celor mai importante universități românești, Cetățean de onoare al unor orașe mai mari sau mai mici din țară. 

A fost și rămâne un om dinamic, ambițios, tenace, care își propune ținte.Un om al calitaţii, în tot ce intreprinde, drept care este receptat ca un om – instituție și invitat peste tot în lume pentru a ocupa poziții profesionale de rangul întâi. 

Actualmente, domnul Ioan Holender este Consilier artistic al Operei Metropolitane din New York și al Festivaluului de Primăvară din Tokyo. În capitala țării care l-a adoptat – Austria, Viena, realizează cu succes emisiunea săptămânală kulTOUR, pe postul austriac “ServusTV”. 

În ciuda faptului că maestrul Holender este extrem de ocupat, a avut deschiderea să poarte un dialog cu noi, oportunitate pentru care ne simțim privilegiați.

,, …dacă te consideri un om împlinit și fericit, ai cam ajuns la ultimii pași, unde eu sper că încă nu sunt.’’

  • Sunteți un reputat om de muzică. Cunoscut în Europa și în lume.Ca bariton, ați cântat pe scene importante ale Austriei : Klagenfurt, Sankt Pölten, Viena. Ca să amintim doar câteva. Cu ce rol sau roluri muzicale considerați că ați atins excelența și cine sunt partenerii alături de care a funcționat o simbioză perfectă?
  • În cei patru ani de activitate ca solist de operă nu am cântat pe scene importante, dar am reușit să îmi asigur astfel traiul până la vârsta de treizeci și trei de ani. Am interpretat în total unsprezece roluri de operă, dar și roluri solistice în oratorii și recitaluri de Lieduri. Excelența pe care și-o dorește un interpret, nu poate fi niciodată atinsă. Întrebarea este, de fapt, cât de mult ne putem apropia de ceea ce a creat compozitorul.  
  • În actul muzical-artistic, concepția și interpretarea sunt importante. Potrivit viziunii dumneavoastră, care primează?
  • Importantă și decisivă este încercarea de a aduce pe scenă intenția artistică a compozitorului. 
  • Perioada 1992 – 2010 v-a găsit în funcția de director al Operei de Stat din Viena. Este de notorietate că sunteți cel mai longeviv director al prestigioasei instituții austriece de gen și nu numai. Ce calități manageriale, artistice și umane trebuie să dețină o persoană pentru a ajunge și a rămâne într-un asemenea status, o atât de lungă perioadă de timp?
  • Consider că profunda cunoaștere a repertoriului operistic, instinctul, modestia, respectul pentru colaboratori, capacitatea de a face cât mai puține compromisuri și de a se limita doar la cele absolut necesare, o bună cunoaștere și evaluare a posibilitaților artistice ale interpreților – în ambele sensuri – pentru a-i putea distribui astfel în rolurile ce li se potrivesc cel mai bine și pe care le pot interpreta la cel mai înalt nivel și nu de a le oferi rolurile pe care și le doresc, sunt calități primordiale. Trebuie să ne fie clar tuturor că prin ceea ce prezentăm pe scenă, servim publicul plătitor și  nu aspirațiile noastre ca artiști.

  • Oficial, cetățenia dumneavoastră este austriacă. Personal, vă considerați evreu, austriac, român, cetățean al lumii? Cu ce naționalitate rezonați cel mai bine?
  • Deși sunt cetățean austriac, mă simt mai aproape de naționalitatea română. 
  • De aproximativ șaizeci de ani vă exprimați în limba germană. Și, totuși, vorbiți o românească surprinzător de curgătoare, de curată. Cum e posibil?
  • Ar fi trist și rușinos, dacă nu aș vorbi limba română, așa cum o vorbesc. Deși cunosc șase limbi, singura aprofundată este limba română. 
  • Țara noastră se cam încurcă, în ultimii treizeci de ani, în hățișuri neaoșe și de import.Vă vedeți trăind în România acestor ani, maestre?
  • Nu, nu mă văd trăind în România ultimilor treizeci de ani, în hățișurile neaoșe, printre luptele de partid și interesele personale ale politicienilor români. Tristă este morala în România de astăzi.
  • Ați fost Președinte de onoare și director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu” de la București, în mai multe ediții. Ați participat în această vară – ca invitat excepțional – la câteva conferințe în zona Banatului, alături de reprezentanți valoroși ai Diasporei culturale românești. Cum găsiți publicul românesc, astăzi, în raport cu muzica cultă?
  • Am condus Festivalul “George Enescu” timp de șase ediții și regret că nu mai am absolut nicio legătură cu acesta – nici în prezent și nici în viitorul incert al acestuia. Am participat în această vară doar la o conferință în Timișoara “mea”, de care sunt legat sufletește. Situația actuală a pregătirilor “Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii” este tristă, regretabilă și chiar rușinoasă. 
  • Credeți că un tânăr talentat se afirmă mai greu sau mai ușor în zilele noastre decât acum cinzeci de ani, să zicem, date fiind mijloacele noi de promovare a imaginii?
  • Posibilitățile de afirmare sunt astăzi mai mari decât erau acum cinzeci de ani, lumea fiind larg deschisă tuturor. Fiecare se poate duce astăzi unde dorește sau unde consideră că are sanșe mai multe, iar acesta este un mare avantaj pentru tinerele talente.
  • Trăim vremuri complicate în acest început de secol  XXI. Epidemia de Covid-19 ne-a obligat pe toți să ne resetăm, să ne rezolvăm o bună parte din probleme în lumea tehnologiei. Lumea reală a cam trecut în secundariat. Date fiind aceste circumstanțe, cum vedeți evoluția artei – a muzicii culte – în speță? Cum credeți că vor arăta următorii cinci  – zece ani, atât pentru artiști cât și pentru iubitorii de artă?
  • Cred că pandemia de Covid-19 va dispărea complet și muzica cultă va fi din nou prezentăși dorită, în viitor rămânând o hrană culturală importantă. Iar dovada o reprezintă prestigioasa prezență pe mai toate scenele lumii a soliștilor și a instrumentiștilor români, care au studiat in România.
  • Aveți optzeci și șase de ani. Viață și vârstă rotunde. Ați trăit experiențe profesionale de excepție, satisfacții cât pentru mai multe vieți. Este Ioan Holender un om împlinit, un om fericit?
  • Cred că dacă te consideri un om împlinit și fericit, ai cam ajuns la ultimii pași, unde eu sper că încă nu sunt. 
  • A fost o onoare, pentru care vă mulțumim. Soit que la bonne musique triomphe!




Rodica Bibarț – Oros  / UZPR






Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.