„Crăciunul care mi-a schimbat viața” de Daniela Gumann Iaşi, PIM, 2019, volum editat sub egida Asociaţiei Scriitorilor Români din Austria
Romanul „Crăciunul care mi-a schimbat viața” de Daniela Gumann este gândit ca o structură bipartită, situându-se în seria romanelor de confesiune ancorate în social .
Desfășurarea lapidară romanescă se împarte între două felii de timp, cu incursiuni iterative în trecutul eroinei principale. Cele două părți poartă titluri semnificative :”Crăciunul. Începutul sfârșitului” și „Punct și de la capăt”. Oximoronul din primul subtitlu trimite către circularitate și către tema fundamentală a scriiturii: tema creației și a existenței ca formă testamentară. Epilogul romanului subliniază tematica aleasă :” Mamă, misiunea ta primordială rămâne creația.” Legătura intrinsecă dintre Crăciun și creație devine centrală prin excelență.
Tema familiei comută cu aceea a migrării , reliefând ideea dezrădăcinării, a sustragerii individului dintr-o societate neprielnică dezvoltării individuale. Zugrăvirea destinului unei femei la jumătatea vieții, aflată în dilema reconversiei profesionale după eșecul vieții domestice, este recurentă în proza postmodernă, afectată de climatul social impropriu . Cazuistica badantei este ilustrată prin personajul principal (Carmen), dar și prin personaje episodice precum Cristina și Verginia. Se pare că biografia autoarei și-a pus amprenta pe aspectul social din fundalul romanului, în care la un moment dat se discută comparativ fenomenul migrației în Italia și in Israel. Distanţa dintre autoare şi cititor se îngustează sistematic prin trecerea de la discursul heterodiegetic la cel de tip homodiegetic/ intradiegetic (Gerard Genette). “Carmen, o femeie între două vârste, elegantă şi în acelaşi timp impunătoare(…) blândeţea ei era ceva impus şi nu se ridica, niciodată, până la înălţimea căldurii sufleteşti.” / “Sărbătoarea de Crăciun, care pentru mulţi este un moment de bucurie şi fericire, pentru mine a rămas momentul care-mi amintea că niciodată nu fusesem cu adevărat prea fericită…” Relativizarea perspectivei narative este un element firesc în proza actuală, ni se pare naturală trecerea de la un tip de discurs la altul. Rostul unei astfel de cronici este de a stimula interesul lecturii, fie această lectură aşezată şi peste un ochi critic. Daniela Gumann nu face parte din seria scriitorilor literaţi, nu excelează în mânuirea fomulelor estetice asimilate teoriei literaturii sau altor ştiinţe conexe literaturii, dar simte nevoia confesiunii autentice. Produsul literar al doamnei Gumann se doreşte a fi o ofertă pentru un cititor deschis către eterogenitatea peisajului literar, doritor să se regăsească printre trăirile personajului narator. Crăciunul anului 2000 în Iaşi este un element de cronotop care se poate interpreta ca un început de secol al singurătăţii, fără riscul plagierii “veacului de singurătate” al lui Marquez…Singurătatea devine “numitorul comun” al acestei scriituri, stare resimţită în lumea haotică în care supravieţuim.
Semnul meu de carte rămâne între paginile “Crăciunului care mi-a schimbat viaţa”…Vă aştept cu variante confesive, libere de constrângeri, sub bradul de Crăciun !
Ioana Reiter- Sandu / UZPR