Din grupul prietenilor mei de pe Facebook, cineva îmi semnalează un caz absolut inacceptabil și revoltător și, știind că mă îndeletnicesc și cu ale scrisului, îmi sugerează să iau atitudine. Este vorba despre o familie de români plecați la muncă în Suedia, în primul rând despre Mario, fiul lor, căruia i-a fost dat să facă față unor abjecte manifestări xenofobe. Situație generată de faptul că la școala la care învață Mario, în localitatea Sodertaljie din comitatul Stockholm lan, elevilor le-a fost distribuită cartea ,,Copii căpșunarilor’’, scrisă de Sara Olauson. Carte despre care nu garantez că va concura la Premiul Nobel pentru literatură. În schimb, sunt sigur că nu este decât (încă) o broșură în care, prin intermediul unor răsuflate clișee- se vede treaba încă prizate la o anumită categorie de public de peste hotare-, despre români și despre România, este propagată o imagine mincinoasă și răuvoitoare.
Ca urmare, Mario, un adolescent aflat la vârsta viselor temerare, s-a văzut expus unor comentarii disprețuitoare și umilitoare, venite din partea altor adolescenți pe care, până atunci i-a considerat colegi, dacă nu chiar prieteni. După cum era de așteptat, mama băiatului a mers la școală, unde a aflat că maculatura circulă și nu va fi retrasă. La rândul său, Mario,care a abandonat școala, a intrat pe pagina de Facebook a autoarei și au purtat un dialog. Din care a înțeles că ideea de a scrie și trimite la tipar asemenea mizerii i-a venit autoarei după ce a ascultat băzenelile unei românce pe care a cules-o de pe străzi și a oploșit-o pe lângă casa ei. De prisos să discutăm care ar fi I Q-ul sau nivelul de instruire al Șeherezadei cocălare, dar, din fragmentele pe care Mario le-a postat în filmulețul care a ajuns în țară și a fost prezentat la jurnalul Focus difuzat pe canalul Prima TV, ne putem lesne da seama la cât o duce mintea și în ce măsură a putut să îi de binefăcătoarei sale o imagine corectă despre România.
Ca să nu mai lungim discuția, voi mai spune doar că atât de puternică a fost depresia în care au căzut Mario și familia sa încât nu au mai rezistat în Suedia, și-au strâns lucrurile și s-au întors în țară. Acestea sunt faptele și poate că nici nu ar mai trebui să adaug că drama lui Mario și a familiei sale nu este un fapt izolat. Știut fiind cât de frecvente sunt situațiile în care, despre România și despre români, sfertodocți cu pretenții de occidentali nevoie mare, lansează și întrețin, în cuvinte sau în imagini, mincinoase stereotipuri denigratoare.
Dacă nu mă înșel, România are la Stockholm o ambasadă. Și tot acolo țara noastră trebuie că are și o reprezentanță a Institutului Cultural Român. Așa că stau și mă întreb, excelențele lor, domnul ambasador și colaboratorii săi sau oamenii de cultură de la filiala ICR( scriu așa, fiindcă de pe pagina Ministerului de Externe reiese că, în momentul, reprezentanța institutul în Suedia nu are o conducere) au cunoștință despre mizerabila compunere a doamnei(???) Sara Olauson? Și, dacă au, cum au procedat? Cât despre eventualitatea, foarte puțin probabilă, ca în România să apară asemenea maculatură despre Suedia și despre suedezi, ba încă să mai fie difuzată spre lectura elevilor, îmi este pur și simplu groază să îmi imaginez ce tămbălău la nivel diplomatic s-ar fi iscat!
Întrebări la care o adaug și pe aceasta: la Ministerul de Externe, mai precis în cadrul personalului specializat pe domeniul relațiilor cu mass media, se cunoaște povestea lui Mario relatată pe canalul Prima TV? Urmând ca decidenții diplomației noastre să îi ceară domnului ambasador la Stockholm să ia atitudine și,ulterior, să informeze la rezultate s-a ajuns. Demers imperios necesar având în vedere faptul că, într-o discuție pe care a avut-o cu o româncă, tot pe Facebook, Sara Olansson a recunoscut că totul nu a fost decât ,,un joc politic’’. Orice comentariu mi se pare de prisos!
Am pus și stărui asupra acestor întrebări pentru că, așa cum am mai menționat, nu este pentru prima oară când România și românii fac obiectul unei propagande mincinoase sută la sută. Propagandă peste ale cărei lături unele persoane cu atribuții clar definite în instituții publice trec cu o inacceptabilă ușurință. Sau, mai rău, îl iau în brațe pe ,,n-am văzut, n-am auzit, nu știu’’, nu cumva să îi supere pe asemenea luminați domni și pe asemenea luminate doamne.
Inclusiv, pe doamna (???) Sara Olansson, nu-i așa?…
De la care dacă, prin reducere la absurd, am ajunge în situația să ne luminăm, atunci mai mult ca sigur că voi prefera să stingem feștila!
Șerban CIONOFF