default-logo

Budapest Gypsy Symphony Orchestra, în deschiderea Zilelor Sfântu Gheorghe

Cea mai mare orchestră romani din lume, Budapest Gypsy Symphony Orchestra, va concerta în deschiderea celei de-a 29 ediţii a Zilelor Orașului Sfântu Gheorghe, care va avea loc în perioada 23 aprilie-1 mai a.c.

Potrivit organizatorilor, orchestra, formată din peste 100 de instrumentişti, a fost înfiinţată în anul 1985, iar de-a lungul timpului a susţinut peste o mie de concerte în toată lumea.

Aceasta a fost invitată şi la ediţia din 2020 a zilelor Sfântu Gheorghe, care, însă, nu a mai avut loc din cauza pandemiei. „Cea mai mare orchestră romani din lume va deschide cea de-a 29-a ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe – este pentru prima dată când Budapest Gypsy Symphony Orchestra, formată din peste 100 de membri, vine la Sfântu Gheorghe. Înfiinţat în 1985, ansamblul, considerat Hungaricum – purtători ai valorilor universale maghiare şi rome, este o formaţie muzicală unică, cu valori artistice şi tradiţionale de renume mondial. A susţinut mai mult de o mie de concerte în Africa, America, Asia, Australia şi în multe oraşe din Europa şi a fost înscris în Cartea Recordurilor Guinness. Budapest Gypsy Symphony Orchestra păstrează prin activitatea sa o tradiţie artistică nepreţuită, care nu are egal în lume. Pe lângă muzica clasică – inclusiv lucrări de Liszt, Bartok, Kodaly, Hubay, Erkel, Brahms, Ceaikovski, Sarasate, Strauss – cântă, de asemenea, muzică ţigănească tradiţională maghiară şi cântece populare. De la înfiinţarea sa, grupul a lansat 27 de CD-uri şi 5 DVD-uri, dintre care 5 au fost certificate cu platină şi 9 cu aur”, au scris organizatorii pe site-ul Zilelor Sfântu Gheorghe.

Concertul va avea loc în data de 23 aprilie a.c, de la ora 20 la Arena Sepsi, biletele urmând să fie puse în vânzare începând de luni, 21 februarie. Preţul unui bilet este de 50 de lei, dar studenţii, elevii şi pensionarii pot beneficia de o reducere de 50%.

Având în vedere restricţiile pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, deocamdată au fost puse în vânzare bilete doar pentru 30% din capacitatea sălii.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*