default-logo

În acelaşi bârlog

Atunci când am rămas fără locuinţă şi n-am mai avut cu ce să-mi întreţin familia, am luat hotărârea să-mi duc soţia şi copilul, pentru o perioadă, în casa unui negustor.

Omul mi-a promis că va avea grijă de ei şi că o vor duce bine, până când aveam să mă întorc.

Şi pentru că n-am reuşit să-mi găsesc nimic de muncă, am decis să strâng lemne din pădure în fiecare zi, şi să le vând în târg. În felul acesta, îmi puneam câte un ban deoparte, în speranţa că într-un an de zile îmi voi achita toate datoriile şi îmi voi recupera şi familia.

Cămătarul era un om lacom şi n-a vrut să mă aştepte cu datoriile. Ne-a dat afară din casă în toiul nopţii. Şi am fost nevoiţi să dormim atunci la rădăcina unui măslin…

Noaptea, dormeam în pădure, în bârlogul unui urs. I-am luat locul fără să-l întreb, aşezând  în gura peşterii o piatră mare. Şi nu l-am lăsat să se aproprie. Ne întâlneam mai mult pe timp de zi, prin hăţişuri, iar el se prefăcea că nu mă cunoaşte. Ne certam numai noaptea, de la culcuş. Iar ca să fac economie de bani, mâncam tot felul de rădăcini comestibile   şi-mi potoleam setea cu rouă.

Iar când, în sfârşit, a venit primăvara şi a început să se topească zăpada, am hotărât să-mi vizitez şi familia. Faptul că măcar ei şi-au petrecut iarna la căldură, mă făcea fericit.

Am stat la poartă o jumătate de zi, dar n-a vrut nimeni să-mi deschidă. Doar o femeie, bine îmbrăcată, chiar prea bine pentru o menajeră, a deschis la un moment dat geamul şi a aruncat în mine cu coji de ceapă şi m-a înjurat, ameninţându-mă că dacă nu plec din faţa casei, va pune câinii pe mine. Dar, n-am putut să plec.

M-am ascuns sub porţile înalte ale conacului şi am rămas acolo până în a treia zi. Şi pentru că îmi era tare foame, am început să caut mâncare într-un morman de gunoi, când s-au apropriat de mine câţiva copii zdrenţăroşi şi mi-au spus că cei pe care-i caut au fost vânduţi altor negustori încă din ziua în care au fost aduşi. Iar proprietarul acelui conac s-a mutat de acolo la câteva zile distanţă.

La auzul acestor veşti, m-a cuprins într-atât disperarea, încât m-am întors în pădure, ca să scot pietroiul de la intrarea din peşteră şi să-l las pe urs să doarmă cu mine în acelaşi bârlog. 

 

Doina DABIJA / UZPR

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.