Sub acest titlu are loc fascinanta expoziţie găzduită de MNAR – Corp Auditorium, în perioada 4 decembrie 2020 – 28 martie 2021, al cărei curator, Cosmin Ungureanu, semnează şi amplul catalog, bogat în ilustraţii şi texte explicative.
Expoziţia este o incursiune admirabilă în lumea lui Giovanni Battista Piranesi, născut cu 300 de ani în urmă la Veneţia, unul dintre cei mai de seamă gravori ai tuturor timpurilor.
Dacă în acest domeniu ne sunt mai familiare nume precum Dürer, Goya sau Escher, este poate pentru că lucrările lor au fost mai accesibile marelui public, mai la îndemâna interpretărilor critice. Descoperindu-l însă pe Piranesi, ai revelaţia unei lumi aparte, misterioase, care te transpune într-o zonă a impresiilor viscerale, a mesajelor subli-minale. Dacă ar fi să descriu cu un singur cuvânt sentimentul încercat în faţa lucrărilor sale, acela ar fi „neliniştitor”. Un univers labirintic, pe alocuri lugubru, dar încărcat de semnificaţii, simboluri şi efecte neaşteptate. Întrucâtva, ai senzaţia că artistul este un maestru al scenografiei (şi chiar este şi scenograf, pe lângă formaţia sa de gravor, arhitect, arheolog, restaurator şi nu numai, în buna tradiţie a educaţiei pluridisciplinare renascentiste). Privind cu atenţie gravurile, devii captiv al punerii în scenă şi accepţi convenţiile impuse de artist. Simţi că există ceva nefiresc în perspectiva arhitecturală, în proporţiile personajelor, dar eşti prins de ansamblul imaginii, iar bogăţia detaliilor contrabalansează încălcarea normei geometrice. Adeseori, perspectiva este înşelătoare, obiectele sunt la o scară imposibilă, dar acest lucru pur şi simplu nu te deranjează sau nici măcar nu îl sesizezi la prima vedere.
Expoziţia prezintă o colecţie de stampe şi vedute, realizate îndeobşte în acvaforte, alcătuită din trei cicluri: Grotteschi, Vedute di Roma şi Carceri d’invenzione. Seria Grotteschi cuprinde patru stampe, cunoscute şi sub numele de Capriccio alla Grottesca. Aşa cum sugerează şi numele, ele sunt un amalgam copleşitor de vestigii antice, de oseminte umane şi animale, năpădite de vegetaţie sălbatică şi pierdute printre stânci sau cochilii, totul sugerând vremelnicia lucrurilor şi a fiinţelor deopotrivă, într-un fel de scenariu apocaliptic.
Vedute di Roma sunt gravuri care surprind edificii urbane din acea vreme (anii 1750), a căror arhitectură pendulează între real şi imaginar, Piranesi creând de multe ori perspective imposibile, populate de siluete fantomatice, dar întotdeauna în mişcare, oferind un dinamism aparte imaginilor.
Cel mai interesant ciclu al gravurilor lui Piranesi rămâne însă cel intitulat Carceri d’invenzione, o serie de desene care combină, pe multiple planuri şi într-o compoziţie arhitecturală absolut fantasmagorică, fără vreo logică structurală, labirinturi de scări, punţi şi pasarele, ziduri şi grinzi masive, coloane şi arcade. De multe ori, întreaga compoziţie este privită prin arcade, uneori chiar prin artificiul arcadelor în arcade, lăsând impresia unui ancadrament al tabloului. Scările care nu duc nicăieri te trimit cu gândul la Escher, cu ale sale scări infinite. Este probabil ca arhitectura sa imposibilă să îşi aibă sorgintea în compoziţiile lui Piranesi.
În Carceri d’invenzione, evocând un Ev Mediu întunecat, cu o recuzită halucinantă a ororilor şi cu personaje captive, abia schiţate, dar foarte expresive prin postură, cu un spaţiu apăsător nu numai prin tuşele groase ale graficii în alb-negru, ci şi prin tema încărcată de dramatism, ţesând o atmosferă bizară de izolare, amestecată cu disperare şi neputinţă, fac din Piranesi un artist straniu, dar fascinant. Scenele din „Carcere inventate” nu sunt reale, aşa cum lasă de înţeles şi numele lor, dar elementele care le compun sunt de un realism zguduitor, sur-prinzând chintesenţa universului carceral.
Expoziţia merită văzută, măcar din curi-ozitate. Poate nu este genul de artă care te încântă şi îţi creează o stare euforică sau de bună dispoziţie, dar, în orice caz, este o artă subtilă şi complexă, care te pune pe gânduri, o artă cu un puternic impact vizual, care se adresează cu precădere subconştientului.
Roxana Procopiescu