default-logo

Cel mai mare grup de media din Cehia ajunge pe mâna chinezilor

Grupul de investiții CITIC, fond controlat de statul chinez, a cumpărat majoritatea acțiunilor celui mai important trust de presă din Cehia, Medea. Potrivit postului public Radio Praga, această achiziție ”trezește noi temeri legate de tentativele Beijingului de a influența discursul mediatic în favoarea intereselor lui”.

Până acum acționar minoritar al grupului Medea, cu 30% din acțiuni, CITIC a preluat 57% din capital, prin intermediul societății sale Rainbow Wisdom Investment, structură inființată pentru investiții chineze în Cehia.

Potrivit site-ului de monitorizare a mass-media Hlidaci Pes, ”această achiziție oferă societății din China posibilitatea de a influența asupra pieței mijloacelor de informare în masă din Cehia, puternic dependente de veniturile din publicitate, în condițiile în care grupul Medea este principalul actor al țării în domeniu, intermediar între întreprinderi și presă”.

Afacerea a fost susținută de două personalități importante ale țării: un fost ministru al apărării și un consilier apropiat al președintelui pro-chinez Milos Zeman, notează, în context, cotidianul francez Les Echos.

Tranzacția vine în contextul în care serviciile de contraspionaj din Cehia au avertizat în legătură cu intensificarea serviciilor speciale chineze în această țară, precum și cu încercările autorităților de la Beijing de a influența discursul politic în favoarea sa.

dcbusiness.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*