În sfânta zi de Duminică, 6 mai, anul Domnului 2018, eminentul om de cultură și dascăl reputat, Ion Dodu Bălan și-a luat la revedere de la această lume pe care a trăit-o cu patimă, pe care a slujit-o cu dragostea unui mare și neînvins caracter.
Iubitoarea-i soție, doamna Elena Bălan, eminent profesor universitar, fiicele și nepoții lor au rămas fără căldura sufletească a unui ireproșabil soț, a unui tată minunat, a unui bunic plin de haz și de tandrețe. L-am cunoscut prea bine pe maestru și de aceea cred că acum nu sunt în stare, cu aceste cuvinte ale mele, să-i aduc lauda cea mai plină de strălucire.
Criticul, istoricul literar și poetul Ion Dodu Bălan s-a născut la 05 Octombrie 1929, la Vaidei, Hunedoara, într-o familie de țărani înstăriți.
După absolvirea Colegiului Sf. Sava din Bucureşti, I.D. Bălan urmează cursurile Facultăţii de litere, iar la absolvire, celebrul profesor Tudor Vianu îl reţine pe acest student de excepție, la catedră, asistent.
Tânărul scriitor este redactor la revistele culturale renumite, publică primele lucrări literare și primește legitimația de membru al Uniunii Scriitorilor chiar din mâna lui Mihail Sadoveanu.
Mai târziu, tânărul universitar şi critic conduce, pentru o vreme, alături de alţi creatori din epocă, tumultosul Cenaclu „Nicolae Labiş”, unde se înfruntă şi citesc zeci de tineri condeieri, care de care mai revendicativ şi rebel, riscul major la care te expuneai, acolo, era să conteşti vreunuia genialitatea. Era epoca de aur a dezgheţului ceauşist, era vremea în care un grup de intelectuali curajoși, printre care se aflau Ion Dodu Bălan, Mircea Malița, Liviu Ciulei, Mihnea Gheorghiu readucea cultura română în matca sa, creatoare de valoare autentică, dând generației de atunci aripi de libertate.
Pe parcursul a 2 ani, între 1967 şi 1969, îl găsim pe I.D. Bălan lector la Universitatea din Toulouse, unde face cunoscute tineretului studios din hexagon spiritualitatea românească şi problemele ei.
Opera puternică a distinsului om de cultură și dascăl remarcabil este creată pe parcursul unei vaste perioade, de aproximativ 60 de ani. Cu o vinovăție asumată, dau aici, din foarte bogata bibliografie, numai câteva titluri care sugerează diversitatea de genuri abordate de către creatorul de cultură cu talie națională, scrisă în spiritul luminos, european.
Critic și istoric literar, poet și memorialist, om al cetății cu responsabilități de frunte în viața culturală și în lumea învățământului, eminentul cărturar adaugă zestrei de carte zeci și zeci de lucrări, de la ”Influențele folclorului..” până la poeziile din ”Neliniștea fântânii”, de la monografia ”Aron Cotruș”, până la ”Așa a fost să fie…” , carte de memorialistică impresionantă, publicată în 2014, ilustrată cu o mulțime de fotografii valoroase, inedite, adevărată istorie a vieții culturale, și nu numai,a ultimelor decenii trăite de autor în țară și pe alte meridiane.
Mi-ar trebui pagini întregi pentru a comenta, chiar succint, opera literară și didactică a marelui dispărut, dar scopul acestui rămas bun este cel adecvat. M-aș opri asupra unuia dintre opurile fundamentale ale criticului și istoricului nostru literar:„Octavian Goga”.
De editarea operei lui Octavian Goga, criticul şi istoricul literar Ion Dodu Bălan s-a îngrijit aproape o jumătate de veac. Dar, să o luăm cu începutul.
Pentru ediţiile succesive, minimonografia din anul 1966, de fapt lucrarea de doctorat a universitarului, este punctul de pornire din care autorul dezvoltă un studiu vast pentru Monografia din 1971. Îi urmează ediţia a doua, din anul 1975 şi, cea mai târzie ediţie din mileniul trecut, a treia, publicată în anul de graţie,1999.
Ediţia a patra a monumentalei lucrări de cercetare „Octavian Goga”, apărută în 2011, ediţie revăzută, adăugită şi definitivă cuprinde 470 pagini, împărţită în 18 capitole, înglobând şi o vastă Bibliografie de informare, precum şi opiniile critice ale unor cunoscute nume ale culturii româneşti. Cartea se încheie cu un bogat album de fotografii din Epocă, unele inedite.
Este de amintit că ediţia Monografiei în anul 1971 a fost distinsă cu Premiul Academiei Române.
Prin timpuri, asupra cărţii, s-au exprimat reputate personalităţi ale culturii: de la Nichifor Crainic şi Emil Cioran până la Edgar Papu, Ovid Crohmălniceanu şi fostul student al autorului, Nicolae Manolescu.
I.D. Bălan îşi concepe vasta lucrare având la bază surse fundamentale şi incontestabile de informare, multe inedite, pe care Profesorul le-a explorat şi exploatat cu forţa pasiunii pentru adevăr, dublată de rigoarea cercetătorului de excepţie, situând, astfel, poezia „pătimirii noastre” şi a speranţei între „elegia eminesciană şi nota eroică a lui Coşbuc”
Nimic mai adevărat, căci Goga trece de la prima parte a poeziei lui, aceea de „jale şi lacrimi” la cea de-a doua, „plină de nelinişte şi revoltă”.
De aceea, monografia „Octavian Goga” este o carte a curajului, necesară mai mult ca oricând lumii româneşti şi nu numai, este o carte de învăţătură care, prin adevărurile scoase la lumină, va trăi peste veac şi va lumina, la rându-i, vremile.
Să reamintim Cărţile de versuri nepieritoare ale bardului de la Răşinari:
Poezii -Budapesta-1905; O seamă de cuvinte –Sibiu-1908;
Ne cheamă pământul -Bucureşti -1909; Mustul care fierbe -Bucureşti-1927.
Concepută dihotomic „viaţă şi operă”, Monografia surprinde şi contextul politic, social, moral şi, chiar, geopolitic al Transilvaniei de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, oferindu-ne adevărate pagini de istorie, în premieră.
I.D. Bălan recompune cu remarcabilă măiestrie destinul unui mare poet, al unui temperamental publicist şi politician fervent, uneori controversat, devotat fizic şi sufleteşte cauzei naţionale.
Pentru convingerile sale, Goga, alături de alţi mari unionişi transilvăneni din epocă a făcut puşcărie grea. Curios, după Unirea cea mare şi sfântă din 1918, înaltele funcţii politice la Bucureşti le ocupă alţii din Ardeal, care, la un loc cu unii politicieni „din regat” eşuează în mlaştina sărăciei poleite şi a analfabetismului jenant, oratorii nefăcând din promisiunea eradicării acestor două „boli sociale” decât o lamentabilă demagogie, situație criticată vehement de către Goga, căci se rata, astfel, o mare şansă a progresului istoric românesc, oferită odată cu întregirea Ţării.
I.D. Bălan ne oferă acest document major al culturii române, alături de alte şi alte cărţi ale domniei sale. Procesul receptării operei lui O. Goga, creatorul de geniu al unui alt mit al jertfei a fost şi continuă să fie unul anevoios şi plin de riscuri .
M-am bucurat de prietenia prea onorantă a criticului care a prefațat și comentat în presa culturală unele dintre cărțile mele de poezie. Am avut norocul, în virtutea acestei prietenii, să îngrijesc alături de dr.Geo Stroe această ediţie definitivă. Am prezentat Cartea, în anul 2011, din primăvară până-n toamnă, succesiv, în diverse lăcașuri de cultură binecunoscute, la mai multe manifestări din Capitală.
Momentul de vârf al activităţilor de lansare a monografiei „Octavian Goga”, l-a constituit participarea la „ Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus”, chiar în ziua deschiderii lui, miercuri, 23 Noiembrie 2011.
În faţa unui public avizat, care a ocupat până la refuz incinta „Eveniment” a prestigiosul Târg Internaţional organizat de Radio Romania, Ion Dodu Bălan şi-a prezentat opera fundamentală, paternal, plin de viaţă şi luminat de emoţia specială a visului împlinit.
Despre monografie şi autorul ei, şi-au declamat opiniile, între alţii, scriitorii Ion Brad, Florentin Popescu, Mihai Prepeliţă, Marian Dumitru şi directorul Editurii, dr. Geo Stroe.
Scrisă cu tandră înţelegere umană, cu farmecul de povestitor despre vremuri de luptă cu eroi adevăraţi, monografia „Octavian Goga” trebuie citită, mai ales, de către tineri, de elevi şi studenţi. Vor găsi aici multe din răspunsurile la întrebările şi frământările lor de azi, într-o Românie, membră a Uniunii Europene.
Și astăzi, în acest an al Centenarului Marii Uniri, precum, altădată, recomand, cu toată căldura, Cartea de suflet a Profesorului Ion Dodu Bălan, această masivă cercetare a unui destin românesc de excepţie, aflat sub vremile tumultoase: când mângâiat, încântător, de izbânda luptei, când lovit, năpraznic, de pumnul istoriei.
În acest dureros Adio, am insistat asupra personalității clocotitoare a lui Octavian Goga, pentru că destinul lui Ion Dodu Bălan, plecat dintre noi, cu lacrimi în ochi, seamănă mult cu destinul bardului de la Rășinari.
Iubite domnule Profesor, prieten drag,
AȘA A FOST SĂ FIE…!
Vei trăi mult în inimile celor apropiați, ale cititorilor și ai să viețuiești, pentru totdeauna, în rafturile bibliotecilor luminate de cărțile răsărite din sufletul tău.
Să-ți fie ușoară țărâna patriei tale pe care ai iubit-o până la suferință! Amin!
Marian Dumitru/ UZPR