…Încă nu s‐au stins ecourile alegerilor din 21 iunie și faliții noștri, românii noștri adică, cei care s‐au strecurat nevolnici pe listele unor coaliții și alianțe, se întrec în acuzații nefondate: au fost trădați, au fost înșelați la urne ș.a.m.d. Rezultatele însă confirmă ceea ce noi susțineam mai demult că așa‐zișii lideri nu au nicio șansă, în primul rând fiindcă sunt departe de sufletul celor peste 300000 de vorbitori de limba română, iar în al doilea rând fiindcă niciodată nu au dovedit că sunt solidari cu etnicii în numele cărora vorbesc, și în ultimul rând fiindcă sunt oameni fără coloană vertebrală, cameleoni, care tot timpul joacă la două capete și își urmăresc, în manifestările lorsociale și politice, doar propriul interes.
În consecință, starea lor de impostură nu poate fi tolerată de etnicii români care, iată, au încredere în partide istoricocontemporane, ale căror voci răsună puternic în viața politică a țării.
Cât privește spectacolul dizgrațios pe care îl provoacă perdanții învinși, trebuie să spunem că își merită soarta. Ei tot timpul vânează himere, dar nu pentru că îi doare coșmarul românilor, ci pentru că speră, după era coronavirusiană, să ajungă din nou, prin interpuși, la visteria României și să‐și mai asigure încă o felie de viață fără muncă, fără vreun efort, fără o picătură de sudoare sacrifi cată pe altarul idealului real de conservare al românismului în spațiu multietnic și multilingvistic al Serbiei.
Rezultatele obținute în alegeri de candidații românii, evident, destul de îngrijorătoare, evidențiază defapt condiția liderului‐candidat (ce păcat că acest atribut numai de el a fost asumat!) care a lăsat destinul aproapelui său la voia întâmplării. Niciodată nu s‐a întâmplat ca să vedem cum, (să‐i spunem:) pseudoliderul a luptat pe viață și pe moarte pentru renașterea minorității, cum a căpătat dragostea celor din jur pentru înțelepciune, pentru vreo faptă care a marcat istoria. Tot timpul prioritatea lui a fost să se căpătuiască cu fondurile primite de la București, să înșele, să inducă în eroare.
Peste românii, să‐i luăm în calcul doar pe cei din Serbia de nord‐est, au mai trecut alegeri. În unele cazuri candidații ,,românilor” (punem ghilimele de rigoare întrucât mulți, deși vorbeau o voroavă românește, aveau alte opțiuni identitare), au obținut unele locuri. Dar nu fi indcă aceasta a fost vrerea alegătorilor, ci fiindcă, din banii trimiși mascat (sub formă de fi nanțare a unor proiecte) din România, au mituit în stânga și‐n dreapta, sau au promis vrute și nevrute, exploatând astfel naivitatea votanților. Așadar, o întrebare persistă în regiunea amintită: mai sunt români acolo?
După cum merg lucrurile am putea spune că mai mulți români se află în cimitirele celor peste 250 de localități cândva cu populație majoritar românească. Cei care mai viețuiesc pici‐pe colea, terestru, nu sunt de vină pentru dezastrul unei minorități pe cale de dispariție.
Fără îndoială, de contrabanda cu românism întreținută de București nu profi tă decât mancurții. Este ciudat că la București, din cauza diplomației românești belgrădene, nu se cunosc resorturile unui fenomen al cărui impact va genera, în cele din urmă, ostracizarea limbii române. Cum arătam, acestă situație se datorează, cu precădere, faptului că autoritățile române investite cu responsabilitatea protejării elementului românesc au pus bază pe câțiva inși, salvați din valul anonimatului și din morcila uitării, ale căror scrupule au fost și vor mai fi încă doar acelea de a se lefăi fără regret sau strop de conștiință pe banii contribuabililor români. Și asta fi indcă, nu‐i așa?,
România este datoare să‐și apere… paraziții sociali. Paraziții care, în dreapta Dunării, înjură România, se cred vlahi, iar în România, ca niște mironosițe, se bat cu cărămida în piept și înjură Serbia. Nu știu cât autoritățile sârbești le vor mai îngădui acestor …nimeni să șifoneze imaginea Patriei, patrie în care s‐au născut, până la proba contrarie, și ei…clevenitorii! Dar trăim vremuri…democratice, fiecare este liber să facă ce vrea, chiar și să‐și omoare mama pentru a‐i buzunări prin țoale. Ori această ipostază a (pseudo)liderului român din Timoc, Morava și sudul Dunării (mă refer la cei care poartă ,,însemnele” acestui statut!), explică de ce frații lor nu dau doi bani pe … statuia și statura ce și‐au fabricat‐o ipochimenii.
Și atunci? Cum să mai fi e votați cei fără Patrie? Cum să mai fie votați ignoranții, cei care fierb limba română în cazanul cu zmoală? Poate că alegerile din 21 iunie va fi lecția ,,n” a șarlatanilor
și a complicilor lor de la București care se întrec în a ,,vocifera” că etnicii din Serbia au fost victimile unor …ficțiuni, a unui curent ostil.
Bineînțeles, toate opiniile celor care acum, lingându‐și rănile înfrângerii, sunt false! Despre boala românului ce se închipuie cu un cap deasupra tuturora, Mihai Eminescu scria în ziarul ,,Timpul” din 9 ianuarie 1879: ,, Mita e‐n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele și averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a‐și petrece viaţa la pușcărie…
Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătorești.
Acei ce compun grosul acestei armate de fl ibustieri politici sunt bugetofagii, gheșeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă și întreprinzători șarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omenești…”.
Florian Copcea