Interviu cu jurnalistul Mario Balint
IOAN VASIU: – Când și unde ai debutat ca jurnalist ?
MARIO H. BALINT: – Am debutat la 26 aprilie 1988 în săptămânalul Flamura al judeţului Caraş-Severin. A fost o notă despre o cursă automobilistică de viteză pe circuit pe care au câştigat-o reşiţenii, evident ! În acea perioadă piloţii reşiţeni nu aveau rival în ţară. Am continuat să public săptămânal în Flamura, atât sport, cât şi articole de atitudine cetăţenească până la plecarea în armată. Am continuat acolo să scriu la presa militară. După evenimentele din Decembrie 1989 am fondat mai multe gazete, dar cea mai lungă colaborare a fost cu Ziarul TIMPUL, acolo unde am şi învăţat meseria de gazetar. Evident, din 1990 am colaborat cu Radio Timişoara.
IOAN VASIU: – Alături de ce importanţi jurnalişti ai avut şansa să lucrezi, în decursul anilor ?
MARIO H. BALINT: – Am avut şansa să lucrez alături de toţi marii jurnalişti bănăţeni, şi nu numai, din ultimii 33 de ani. Nici nu ştiu pe cine să mintesc de frică să nu uit pe cineva. Dascălii mei au fost Timotei Jurjică, Gheorghe Jurma, Petru Buzzi, Nicolae Sârbu, Dorina Sgaverdea, la Ziarul TIMPUL, inegalabilii Nicolae Pârvu şi Bogdan Herzog la Radio Timişoara, Eugen Preda şi Paul Grigoriu, la Radio România Actualităţi. Apoi, am lucrat alături de o suită de gazetari importanţi. Pe unii i-am avut şefi, pe alţii colegi, toţi, însă, reprezintă elemente esenţiale ale jurnalismului de după 1990. Am să-i numesc pe: Dragoş Şeuleanu, Mihai Anghel, Ion Cristoiu, Octavian Ştireanu, Nicolae Erimia, Radu Ciubotea, Oscar Berger, Doru Dinu GLĂVAN, Mihai Junea, Daniel Botgros, Cristina Liberis, Dragoş Tăbăran, Nicu Popescu, Dan Preda, Sergiu Galiș, Septimiu Roman, Radu Dobriţoiu, Cătălin Gomboş, Emilian Blânda, Adelin Petrişor, Alina Grigore, Dragoş Bota, Mile Cărpenişan sau Raico Cornea. Cum port un respect deosebit mai tinerilor mei colegi care au ales să ardă de flacăra gazetăriei azi, fără sentimentul special al florilor de plumb, dar modernă şi esenţială: Ilie Pintea, Mihaela Ioncelescu, Remus Nistoran, Cristina Iovi, Daiana Roşca, Ovidiu Babolea sau Valentina Adam. I-am urmărit la lucru pe Jim Clancy şi Christiane Amanpour de la CNN şi pe majoritatea jurnaliştilor militari români. Am ales să-i enumăr pe câţiva dintre ei, deşi unii s-au mutat în Cer, şi revăzându-le numele îmi dau seama ce redacţie de excepţie ar fi existat dacă toţi aceştia ar fi semnat sub acelaşi frontispiciu.
IOAN VASIU: – De ce ai ales radioul şi nu presa scrisă ?
MARIO H. BALINT: – Nu a fost neapărat o alegere, s-a întâmplat să fie aşa. A fost o perioadă, mult înaintea epocii Internetului, în care lucram pentru toate tipurile de media ca să nu-mi ies din mână. Cel mai aproape rămân, însă, de presa scrisă, de aceea nu renunţ la site-ul meu www.m-securitynews.ro şi la revistele trimestriale printate.
IOAN VASIU: – Te rog să vorbești puțin despre experiența pe care ai dobândit-o ca jurnalist de război.
MARIO H. BALINT: – Am fost jurnalist de război! După atâția ani, în lăuntrul meu am rămas jurnalist de război. Croaţia, 1991, Transnistria 1992, Kosovo şi fosta Yugoslavie 1999, urmate de cei 20 de ani de război împotriva terorismului, adică Iraq 2003-2010 şi Afghanistan 2002-1018. În total, 52 de luni de teatru de operaţii, adică un interval de timp echivalent cu Al Doilea Război Mondial! A fost o experienţă care m-a schimbat profund, mi-a schimbat modul de a privi în jurul meu şi de a fi mai puţin tolerant cu nenorociţii şmecheri care au pus mâna pe instituţii, pe oraşe, pe justiţie, pe ţară şi împing marea masă a populaţiei într-un colaps iminent.
IOAN VASIU: – Cu ce te ocupi în prezent ?
MARIO H. BALINT: – În prezent sînt corespondent Radio România Actualităţi în judeţul Caraş-Severin, în timpul liber gestionez situl de care am vorbit deja, încerc să scriu o carte despre cei 20 de ani de război împotriva terorismului, susţin conferinţe şi prelegeri, şi, mai ales, mă implic în instruirea tinerilor şi a colegilor de breaslă prin organizarea de ateliere de pregătire având ca temă jurnalismul în situaţii de urgenţă, prin intermediul BMTF Risk Ak Demy.
IOAN VASIU: – Se mai poate spune că presa este a patra putere în stat ?
MARIO H. BALINT: – Din păcate, presa nu mai este, de mult, a patra putere în stat. Nici nu sunt convins că a fost vreodată. Sau dacă puterea ei era reală, până la ce nivel era ea exercitată? Breasla noastră s-a deprofesionalizat continuu. Oricine are impresia că poate fi jurnalist. Sigur, nu doar impostorii şi curvele, de orice gen, doritoare de atenţie sunt vinovaţi de acest declin, ci şi tehnologia care a înşurubat românului convingerea că dacă s-a născut poet, ce mare brânză să fie şi jurnalist! Sigur, aceste tendințe au fost cultivate şi astăzi, presa nu mai face doi bani! De aici şi modul în care clasa politică se comportă cu noi, de aici şi modul în care ne privesc cetăţenii, de aici şi credibilitatea noastră făcută ţăndări. Jurnalismul s-a mutat în PR, la diferite remorci şi interese, sau a migrat spre obscen şi fake news. Colegi buni, care nu au mai suportat această stare de fapt au părăsit breasla şi s-au mutat, la rândul lor, la catedră sau purtători de cuvînt la diferite instituţii. Sigur, un argument deosebit de important al acestor migraţii îl reprezintă banii, salariul, mijlocul de subzistenţă, extrem de relativ în postura de justiţiar, dar sigur şi, de cele mai multe ori, îndestulător în partea cealaltă a baricadei. E o mişcare darwinistă aici, ţine de evoluţie, de lupta pentru supravieţuire, pe care jurnaliştii ca specie şi presa ca habitat natural al acestei specii, o pierd!
IOAN VASIU: – Ești membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. De ce ai aderat la această asociere ?
MARIO H. BALINT: – UZPR este singura organizaţie profesională la nivelul României. Sper şi sunt convins că menirea acesteia este de a face ordine în breasla noastră, de a pune la punct aspecte despre care discutam anterior, după modele consacrate deja în străinătate: acreditări anuale, cărţi de jurnlism etc.
IOAN VASIU: – Dacă ai putea întoarce roata vieții tale, ai mai alege jurnalismul?
MARIO H. BALINT: – Dacă ar fi să dau timpul înapoi m-aş apleca mai profund asupra studiilor de securitate şi a relaţiilor de putere între state. Este un domeniu esenţial pentru evoluţia fiecărei naţiuni dar, din păcate, astăzi, în România, nu sunt suficient de luate în seamă atunci când se proiectează viitorul ţării.
IOAN VASIU: – Ce hobby mai ai?
MARIO H. BALINT: – Sunt pasionat de arme, competiţii automobilistice şi… istorie, mai ales istoria pre-antică şi am convingerea fermă – în urma sutelor de descoperiri enigmatice – că nu suntem primul ciclu de civilizaţie umană pe Terra. Dar, povestea asta, este o altă poveste…
Ioan Vasiu / UZPR