default-logo

Niște noi

 
Circul destul de mult, cred, printre cărți și scriitori, uneori însoțindu-mi pașii cu ai lor, alteori mergând pe contrasens, dar oricum ne intersectăm adesea. Poate că acest lucru mi-a cristalizat gândul pe care vreau să-l împărtășesc, prin așternerea miezului său în acest spațiu, și care, desigur, are legătură cu scrisul.
Noi, câțiva entuziaști care întreținem la temperatura funcționării onorabile o editură, ne învrednicim, după pricepere și putere, să punem în arealul creativității și revista acesteia, Detectiv Cultural. În contextul penuriei de orice, iată că există, totuși, o bogăție de cuvinte la a cărei evidențiere contribuim și noi. Bine sau mai puțin bine, uite că îndrăznim. Semănate și răspândite în texte de o mare diversitate (gen, tematică, întindere, etc), cărora le spunem literatură chiar dacă uneori o facem cu o largă indulgență, cuvintele noastre vin și ele să îmbrace realitatea cu haine pe care ni le dorim cât mai atractive. Dar și mai rezistente la intemperiile spirituale induse de bulversări de tot felul, inclusiv la acelea provocate de interacțiunea dintre libertatea de exprimare și dorința noastră aprigă de a ne exprima cu orice chip. În această ordine de idei, în revistă au apărut și apar, alături de semnături ale scriitorilor consacrați, unii acreditați de apartenența la o uniune de creație și chiar de prestigioase premii acordate inclusiv de Academia Română, și nume mai puțin sau deloc cunoscute. Ce mă surprinde este că unii se cred numai ei dăruiți cu talent și, prin urmare, cu dreptul de a publica. Mai mult, m-am trezit interpelat că de ce și cum de semnează și X și Y alături de ei, de parcă o apariție alături de alți doritori de a spori frumusețea existenței le-ar stăvili propriul drum spre afirmare, dacă nu cumva chiar aspirantura la Nobel. Nu sunt neapărat adeptul poziției pacifiste, conform căreia este loc sub soare pentru toată lumea. Dar nici nu-mi surâde să promovez elitismul păgubos, inhibitor, exclusivismul gratuit, arogant și plin de ifose.
În lumina celor spuse, revista noastră s-ar putea numi foarte bine NIȘTE NOI. Adică un grup de oameni care împletesc generozitatea și receptivitatea cu firele exigențelor bine temperate, pentru a lăsa ușa deschisă către frumos tuturor celor care vor să-i treacă pragul. Fiecare după harul, hărnicia și răbdarea proprii, indiferent că unii o fac o singură dată iar alții o asaltează cu asiduitate și optimism necontenit.
Călătoresc destul de mult, cred, pe bulevardele cuvintelor, printre scriitori și aspiranți la acest nobil statut, printre făuritorii de reviste și cărți. Confundându-mă când cu unii, când cu ceilalți, mă străduiesc întotdeauna să nu confund prezența valorii cu aparența ei, chiar dacă fac parte din tagma NIȘTE NOI, ce lasă uneori o asemenea impresie.
 
Firiță Carp
Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Anica Andrei-Fraschini Reply

    Înfruptată din „bogăția de cuvinte” a d-lui Firiță Carp, nu pot decât să mulțumesc! Niciun cuvânt risipit, totul mi se pare esență.
    Cu drag, admirație,
    Anica

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.