◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Evocări și aniversări arădene. Ziarul „Românul”

De bună seamă, Aradul a fost o Mică Vienă și Leagănul Marii Uniri. Personalități istorice, literare, clerici și funcționari din diverse domenii, au pus umărul în credința de a sluji un ideal mult dorit, Unirea cea Mare. Presa a reliefat corect marile zbateri din acea vreme, iar literatura a oglindit bucuria în versuri sau rânduri de mare încărcătură emoțională.

Indiferent de calitatea preocupărilor, corifei, gazetari, dascăli, rolul unor personalități de mare rang din vremea anului 1918 va rămâne consemnat ca o pagină de istorie în Marea Cartă a țării. Una dintre aceste pagini este păstrată de ziarul „Românul”.

Ziarul „Românul” a apărut în 1911, având mai multe etape de întrerupere în editare, ceea ce a presupus și schimbări în coordonare (iată câțiva dintre cârmuitori: Constantin Savu, Atanasie Hălmăgean, Laurențiu Luca, Constantin Savu, Vasile Stoica, Sever Micle, Pompiliu Putici ș.a.)

La mai bine de 110 ani de la apariție, se cuvine să consemnăm că era un organ al Partidului Național Român, care avea și o pagină literară (conform Manifestului care însoțește prima ediție, chiar dacă din 1912 va fuziona cu ziarul Tribuna Poporului).

Vasile Goldiș s-a stabilit la Arad în 1901 (fiind director la Școala Română Civilă  de Fete, iar din 1911 – director al Instititului Tipografic Concordia). Astfel, în perioada 1911-1916, în Palatul Românul (a doua jumătate a sec. XIX), pe strada Anatole France, actuala stradă Vasile Goldiș din Arad, a existat sediul redacției „Românul”. Actualmente, clădirea, în stil eclectic, găzduiește Muzeul Memorial Vasile Goldiș. Muzeul adăpostește documente, cărți, obiecte de muzeu, fotografii de epocă (clădirea fiind și reședința lui Vasile Goldiș).

În paginile ziarului Românul (cf. Eugen Gluck, M. Gluck, Borbala Farcaș) au publicat și au colaborat nume ilustre ale vremii. Ion Agârbiceanu a publicat numeroase schițe și drama „O moștenire” (1913). Vasile Alecsandri a publicat „Cântecul gintei latine”. Lui Dimitrie Anghel și lui Gheorghe Asachi le-au fost tipărite „Prolog”, „Războiul-Prolog”, respectiv „Albina”, „Trântorul”. Creația de poezie a lui Caragiale („Da… nebun” și „Accelerat nr.17”) și cea de proză („Bubico”, „Sărbători mâhnite”,„Fantezie”) a văzut lumina tiparului tot în „Românul” de Arad. Trebuie adăugat faptul că și literatura de factură simbolistă a făcut pagini frumoase aici: Panait Cerna („Cântec”, „Cântec de martie”), Elena Farago („Vine toamna”, „Unui drumeț”), Alexandru Macedonski („Cafeneaua boemilor”, „Citiți-le la drum”, „Manuscrise găsite”), Al. T. Stamatiad („Țării mele”).

Ținând cont de faptul că ziarul se adresa românilor, paleta subiectelor era diversă. Nume de mari istorici și patrioți au colaborat, promovând, astfel, ideile și dogmele vremii: Nicolae Iorga, A. D. Xenopol, Al. Vlahuță, Aurelia Goga, Ștefan Cicio-Pop, Aurel Vlaicu, Ilarie Chendi, Sextil Pușcariu, Carmen Sylva, Ioan Slavici  ș.a. (iar după 1935 caseta de redacție va cuprinde nume precum: Vasile Goldiș, Ioan Suciu, Iuliu Maniu, Iustin Marșieu, Alexandru Vaida Voevod, Romul Veliciu ș.a).

 

Ioan Clopoțel

Deşi nu s-a născut la Arad, Ioan Clopoțel a activat aici în perioada 1912-1919, urcând trepte de gazetar, de la corector la redactor şef, prin susţinuta încredere ce şi-a câştigat-o lui Vasile Goldiş.

În 1912, a debutat, ca redactor, în paginile ziarului „Românul”, sub atenta supraveghere a liderului Vasile Goldiș, militând pentru  idealul de emancipare naţională a românilor in Transilvania. Totuşi, din dorinţa de a-şi continua studiile, a plecat la Budapesta şi la Viena, în condiţiile în care ziarul „Românul” a fost interzis de autorităţile maghiare în 1916, iar lui Ion Clopoţel i-a fost intentat proces, în 1 octombrie 1918 a fost eliberat şi a revenit la Arad, implicându-se în pregătirea actului de la Alba Iulia, pentru ca în perioada 1918-1919 să devină prim redactor.  Din toamna aceluiași an va conduce Direcția de Presă a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Aşa că, propovăduind chemări la unire prin paginile ziarului „Românul”, a ajuns şi la Alba Iulia, fiind găzduit în casa lui Vasile Velican, solidarizând cu efervescenţa momentului de atunci. După unire, a rămas la Cluj, continuând să colaborze cu ziarele vremii. Studiile universitare cu Licență în litere și filosofie, începute la Cluj le va continua la Budapesta și Viena, în perioada dintre 1912-1918. În timpul perioadei vieneze, va fi atras de Cercul tinerilor unioniști, dar va fi arestat, după cum aminteam mai sus, la Seghedin, alături de Valeriu Braniște, în octombrie, 1918.

O carieră demnă de urmat va cunoaște Ion Clopoțel prin afirmarea în politică, istorie, cadru didactic, redactor la diferite gazete. 

A profesat ca dascal la Școală Normală Confesională din Caransebeș și la Școala de Arte și Meserii din Brașov, dar și la Școala Superioară de Comerț din Cluj.

A fost legat de revista „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Adevărul”, „Dimineața”, „Patria”, „Tribuna democratică”, „Vocea Ardealului”, „Pagini literare”, „Șoimul”, „Foaia poporului”, „Foaia diecezană Caransebeș”, „Gazeta gazetarilor”, „Luceafărul”, „Dacia”, „Viața românească”, „Steaua”, „Cuvântul”, „Adevărul Literar Artistic” – ziare și reviste care au apărut în diferite orașe, Ion Clopoțel colaborând în perioade diferite de timp. Este fondator al revistei „Societatea de mâine”, București, 1934-1945, dar a ocupat și alte funcții, precum președinte al Sindicatului Presei din Ardeal și Banat, fiind inițiatorul editării „Almanahului Presei Române”.

A îndeplinit atât funcția de rector a Universității Libere din Brașov, cât și funcția de director general în Ministerul Muncii, ori director al Bibliotecii Centrale Universitare București.

A scris mult, 23 de volume de istorie și alte tematici care îl consacră drept o conștiință vie. În scrieri rezidă frământările politice ale anului 1918.

Până la sfârșitul vieții va rămâne atașat de Arad, unde va poposi la Palatul Cultural și Bibliotecă. Se stinge din viață la 23 august 1986, dar, pentru a cinsti cum se cuvine măreţia Actului Marii Uniri, a scris volumele „Amintiri şi portrete” și „Frământările unui an – 1918”.

 

Sever Bocu

Putea face mult mai mult pentru Arad, dar Sever Bocu s-a simțit mai atras de Timișoara, de viața politică națională. A fost demnitar, deputat din partea PNR (1921), președinte al unui partid istoric, ministru, fiind singurul deputat țărănist la (pseudo)alegerile din 1946. La Lipova, locuința sa a fost golită de cărți, arse de organele represive în 6 mai 1950, când a fost arestat, odată cu elita intelectualității, încarcerat la Sighet, unde moare un an mai târziu, certificatul de deces fiind eliberat abia în 1957.

În 1874, în Șiștarovăț, aproape de Băile Lipova, se naște viitorul publicist și politician român; urmează studii înalte la Viena și la Paris, angajându-se, prin intermediul presei, în activități politice, fiind condamnat atât de autoritățile de siguranță maghiară, cât și, ulterior, de cele românești. A condus ultimii opt ani cotidianul „Tribuna”, din Arad, până în 1912, când acesta ”fuzionează” cu „Românul”. Se înrolează voluntar în armata română, devine prizonier, iar în Rusia organizează prizonierii transilvăneni în legiuni militare spre a lupta pentru eliberarea românilor din Imperiul austro-ungar. Nu poate participa la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, având altă misiune; împreună cu poetul Octavian Goga și Al. Vaida-Voievod, călătorește incognito spre Paris, prin Moscova și Stokholm, spre a influența implicarea masoneriei franceze înspre o atitudine favorabilă față de românii transilvăneni și încropirea României Dodoloațe. De la aceștia a venit știrea pentru Generalul francez Berthelot și colonelul Eperneille de a veghea la trasarea granițelor actuale ale României, cel puțin în zona Banatului.

După Unire, se stabilește în Timișoara unde conduce multă vreme politica Directoratului ministerial VII, se ocupă de ziarul „Vestul”, și-a consumat prestigiul și influența politică pentru alcătuirea unei vieți culturale românești în Banat, dincolo de „un naționalism arogant, orgolios și brutal”, pledând pentru o reală descentralizare administrativă față de Capitală. A scris volumele „Drumuri și răscruci: Memorii” (1939) și „Discursuri” (1945), iar despre publicistul și politicianul Sever Bocu au scris Vasile Popeangă: „Dictatura se amuză” (1992) și Viorel Marineasa, romanul „În pasaj” (1990). Ce ar fi putut face mai mult pentru Arad?

În 1922, se dă decretul regal de înființare a Universității de Vest, fără precizarea locației, dar se referea la așezarea acesteia pe granița de Vest a României Mari. Până la urmă, Universitatea de Vest și-a început activitatea numai la Timișoara, în ciuda unor proteste ale intelectualității arădene, care, în diferite memorii, a invocat tradiția culturală românească, proiectele universitare, Preparandia, Institutul Teologic, propunerea lui Desseanu de învățământ superior, precum și oferta de spațiu și puteri didactice. Dincolo de reproșul unui „patriotism local”, Sever Bocu a fost o personalitate arădeană care s-a implicat în marile probleme naționale din perioada interbelică.

 

Sabin Evuţianu

Născut la Pecica, în anul morţii lui Eminescu, Sabin Evuţianu a fost un dascăl de vocaţie nu numai la Arad, ci şi în alte zone din apropiere. Implicat în viaţa socal-politică a vremii, interesat de reapariţia ziarului „Românul” şi mereu devotat mişcărilor de pe arena premergătoare Marii Uniri, Sabin Evuţianu a militat şi a realizat noua redacţie a ziarului „Românul”, cu Vasile Goldiş, Ion Clopoţel şi Teodor Botiş cu sediul în Palatul Românul. În şedinţa Consiliului profesoral din 10/23 noiembrie 1918 este numit delegat al Institutului Pedagogic, azi Preparandia, la  Adunarea Naţională. Împlinindu-şi un vis, reîntors acasă la Arad, a scris diferite studii şi articole în „Românul”, precum şi în volumul de memorii  „Clipe  trăite”, Ed. Univ. Aurel Vlaicu, 2013, îngrijit de prof. dr. Anton Ilica.

La cincizeci de ani de la Marea Unire, Sabin Evuţianu va consemna în articolul „Alba Iulia în amintirea generaţiei de la 1918” publicat în Mitropolia Banatului, 1968, Timişoara, despre realizarea unui ideal al românilor din Ardeal şi Banat sau cum altfel decât ca o Înviere izvorâtă din voinţi umane.

În concluzie, fără a avea pretenția unei exhaustive prezentări, ziarul „Românul”, clădit pe temelia unui „Manifest-Program”, a contribuit la întărirea ideii de unitate națională dar, prin aducerea unor scriitori în pagini, a rămas mărturie faptul că aceștia, prin creațiile lor, au contribuit la cunoașterea și promovarea mesajului desprins din opere. (sursa: colecția „Românul”).

 

 

Florica R. Cândea / UZPR Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *