Povestea ce urmează face parte din
categoria celor în care viaţa bate filmul, în care oamenii mişcă inimi. Ai fi tentat să crezi că doar în filme, pasiunea nemăsurată pentru dans şi muzică a unui tinere de 16 ani, poate fi luată în serios de către mama, de familie, de comunitate, autorităţi sau chiar de state. Si totuşi, exact aşa s-a întâmplat în urmă cu foarte mulţi ani când toate „planetele s-au aliniat” şi i-au deschis drumul către India.
– Am fost un copil de provincie care a avut curajul să-şi urmeze visul. Am simţit de mică o atracţie specială pentru dansul indian, pentru muzica şi filmele care erau la modă în copilăria mea. Sursă de insiraţie nu prea aveam la vremea aceea, erau doar pelicule care rulau la cinematografele din Reşiţa şi pe care le învăţasem pe derost. Ceea ce la început părea o joacă, s-a transformat, apoi, într-un lucru cât se poate de real. Mama mă încuraja si mă susţinea mereu iar eu am început să mă documentez din diferite surse, carţi de la bibliotecă, documentare tv sau materiale publicitare. Atunci nu aveam calculator acasă iar internetul abia îşi făcea loc în cotidian. Mă interesa tot ce avea legătură cu India, cartea mea de căpătâi fiind „Maitreyi” de Mircea Eliade. Citeam despre civilizație, cultură, artă şi tradiţii și am început să învăț limba engleză, pentru că rusa și franceza predate la școală, nu aveau cum să mă ajute prea mult. In timp ce colegii și prietenii mei visau America și în general Vest, eu ținteam spre polul opus, spre Orient, ceea ce multora li se părea imposibil de realizat. Probabil că de aceea nici nu am fost luată prea in serios decât atunci când lucrurile au început să prindă contur.
– Cînd s-a întâmplat asta, cu ce ocazie?
– Odată cu apariţia la televiziunea publică intr-o emisiune de divertisment, când am surprins pe multă lume cu povestea mea. Pe urmă, ţin minte, că am plecat cu mama la Ambasada Indiei, de ziua naţională a acestui stat (in 26 ianuarie) doar pentru a susţine un mic moment artistic fără să mă gândesc că acest lucru îmi va schimba viaţa! Pesemne că înalţii funcţionari din instituţie au fost foarte impresionaţi pentru că ambasadorul din vremea aceea m-a invitat la interviu. Era în anul 1995, aveam doar 17 ani şi eram in clasa a XI-a, când am obţinut prima bursă pentru studiul limbii hindi, în baza unui parteneriat al Ministerelori Educaţiei şi Învăţământului din Romania şi India. Atunci am plecat la New Delhi, singură, cu avionul, fără să ştiu foarte bine limba engleză, fără vreo persoană cunoscută prin preajmă, dar a meritat fiindca această primă experienţă m-a călit şi mi-a dat aripi pe mai departe. Dupa cinci luni, in 1996, am revenit la Reşiţa unde mă aşteptau colegii de clasă şi profesorii dar şi examenul de bacalaureat pe care l-am luat cu brio. Odată încheiată această etapă, m-am înapoiat in India, la Mumbai, pentru desăvârşirea mea profesională. Urma şi bursa academică de studiu a artei dansului (două dintre cele şapte dansuri clasice indiene, caracteristice regiunilor ce alcătuiesc acest stat cu peste un miliard de locuitori).
Ramona Sav ştie că s-a născut sub zodia norocului şi că alegerea făcută în copilărie dintr-o joacă, a fost cea mai potrivită. „Pe plan profesional, pot să spun că am făcut tot ceea ce poate face un artist profesionist pentru a se face cunoscut. Am ajuns la Bollywood pentru mai multe roluri principale în seriale (dovadă fiind înregistrările postate pe Youtube) am lucrat în zona de entertainment, modelling, am participat la diverse show-uri de televiziune, si campanii publicitare, într-un cuvânt am activat în industria de divertisment, ceea ce în India, este foarte bine dezvoltată şi apreciată. Am fost prezentă la diferite acţiuni culturale, evenimente corporatiste sau lansări de produse”.
Odată cu trecerea anilor, s-a specializat în dans clasic, a devenit instructor de fitnes şi yoga dezvoltând o pasiune aparte pentru aerial yoga (o modalitate de practicare a acestui sport utilizând o eşarfă petrecută printr-un dispozitiv – scripet prins în tavan).
Din păcate, pandemia de Coronavirus i-a dat toate planurile peste cap. În India, ca aproape peste tot in lume unde virusul este prezent, au fost impuse restricţii de mobilitate, distanţare socială şi au fost suspendate de mai bine de un an deja, toate activităţile artistice şi spectacolele cu public.
„In prezent sunt ocupată cu viața de soție şi de mamă, implicându-mă sufleteşte şi susţinându-l pe fiul meu de 13 ani, elev la şcoala britanică din Mumbai, să depăşească greutăţile şi presiunea impusă de şcoala on-line. Sigur că încerc să îmi rezerv timp şi pentru mine, pentru dans, pentru a mă menţine în formă dar mă dedic şi celorlalte pasiuni pe care mi le-am descoperit pe parcursul anilor în principal yoga şi meditaţia.”
Familia Ramonei Sav a luat în calcul să părăsească India.
– Scenariul de a ne întoarce toţi trei în România, îl aveam planificat de mai demult, încă dinainte de pandemie. Din păcate în momentul de față suntem în aşteptare şi o grămadă de motive ne împiedică să luăm o decizie in acest sens. În primul rând trebuie să vedem cum va evolua situaţia sanitară în lume, apoi să alegem oraşul unde să ne asezăm (Timişoara, Cluj, Braşov sau Bucureşti) pe urmă să găsim școala potrivită pentru Ivy. Soţul meu, Bhupender Sharma, nu are probleme de mobilitate, el se adaptează uşor, e un fel de cetăţean planetar pentru că a călătorit mult prin lume fiind specialist manager în industria de exploatare a zăcămintelor naturale. Chiar dacă este cetăţean indian, timp de 10 ani a locuit şi in Rusia.
– De ce vă doriţi revenirea tocmai în România doar aveţi profesii care v-ar avantaja oriunde în Europa, sau în America pentru că vorbiţi în familie engleza si limba hindi ?
– România este locul unde îmi încarc bateriile, este și va rămâne “acasă”
indiferent unde voi alege să traiesc. Nici nu ştiţi cât de frumoasă şi verde e ţara asta, am descoperit-o si eu de-a lungul timpului şi mult mai puţin poluată decât India! Fiul meu iubește Reșița, oraşul în care m-am născut, poate mai mult decât mine chiar dacă a petrecut doar câteva vacanţe aici. Mulți cred că trăind în altă țară, identitatea se diminuează, însă dimpotrivă, printre străini sunt situații și momente când simți mai românește decât dacă ai fi, aici, acasă, în România. Am întâlnit indieni care ştiu cine e Nadia, au auzit despre Castelul Bran și Vlad Țepeș dar și persoane, destul de numeroase, care atunci când le spun ca sunt din România, mă identifică „aaa, parte din Rusia”…şi mereu trebuie să explic că noi suntem un popor distinct din Europa cu limbă şi identitate proprie.
De ce vreau să revenim în România? În primul rând pentru fiul meu! El e mare iubitor de natură şi amator de sporturi extreme (cu bicicleta şi skate-ul) pe care din pacate în India nu le poate practica, acolo fiind la putere criketul şi tenisul. In plus este şi o chestiune de cultură. Familiile indiene preferă să fie preocupate de educaţia copiilor, decât de a-i transforma în sportivi. Părinţii îşi văd copiii mai degrabă medici sau IT-isti, decât atleţi, baschetbalişti sau fotbalişti. Eu îi las libertatea să aleagă şi să iubească mişcarea, îmi doresc să fie un luptător, să aibă spirit de campion! Şi am să-l încurajez să facă asta! Deja am început să studiem împreună limba română, cu ajutorul cursurilor oferite pentru străini, de site-uri româneşti.
Mai am un motiv pentru care îmi doresc să revin în România! Societatea indiană este destul de exigentă, are alte așteptări de la un artist străin, care, în viziunea ei, trebuie să interpreteze alte stiluri, de pildă belly dance, can-can, samba şi nicidecum dansuri indiene (deci, nu poţi fi Profet în ţara nimănui). Sunt puţini cei care încă mai apreciază dansurile tradiţionale şi cele clasice, pe care le-am studiat.
Şi apoi eu vreau să continui dansul, visez la clipa când voi putea deschide propria mea şcoală de dans şi atunci voi avea libertatea să aleg felul în care îmi pun în valoare cunoştinţele, arta şi tehnica dobândite în atâţia ani de muncă stăruitoare. Vreau să încurajez tinerele generaţii să conştientizeze prezenţa oportunităţilor de a experimenta deprinderi vocaţionale în cât mai multe domenii mai ales artistice. Cu cât sunt mai numeroase şi mai diferite, cu atât cresc şansele de cunoaştere şi dezvoltare a unor aptitudini speciale care asigură performanţă. Nimic nu e mai plăcut pe lume decît să faci ceea ce îţi place!
Adriana Baghiu / UZPR