”Multe guverne descoperă că în social media propaganda funcţionează
mai bine decât cenzura.” concluzionează preşedintele Freedom House.
În anumite momente din viaţă şi mai ales în timp de pandemie şi după, oamenii trebuie să se îndepărteze unii de alţii. Aceasta este și starea democrației globale.
Doar în 22 de țări ce apar în analiza The Economist ca fiind democrații depline, o treime din populația planetei trăiește sub regimuri autoritare, iar restul – printre care și românii – plutesc în apele tulburi ale „regimurilor hibride” și „democrațiilor viciate”.
”Multe guverne descoperă că în social media propaganda funcționează mai bine decât cenzura”, conchide președintele Freedom House în raportul despre libertatea internetului.
Propaganda devastează înțelegerea realității, dar nu este de ajuns. În 40 din cele 65 de țări analizate de Freedom House, autoritățile au implementat sisteme de monitorizare a activității din social media care pot detecta curenții de opinie publică și pot identifica grupurile sau persoanele cu influență și păreri divergente. Reducerea lor la tăcere este următorul pas.
”Multe dintre eforturile guvernelor de a subjuga democrația sunt ”legale”, în sensul că sunt votate de legislativ sau acceptate de diverse Curți de Justiție. Unele dintre ele sunt chiar reprezentate ca eforturi de a îmbunătăți democrația sau realizarea unui sistem judiciar mai eficient, unul care să combată mai bine corupția sau să așeze mai bine procesul electoral. Ziarele continuă să existe, dar sunt cumpărate sau obligate să se auto-cenzureze. Cetățenii vor continua să critice guvernele, dar de multe ori vor da de necaz cu taxele sau cu legea. Oamenii nu vor realiza imediat ce se întâmplă. Iar mulți vor crede că trăiesc într-o continuare într-o democrație. ”- Levitzky și Ziblatt – Cum mor democrațiile. Şi dacă privim în jur, în România, critica guvernamentală există în continuare, ea se vede cel mai des în stradă, dar eficiența îi este redusă.
Mai periculos de atât este că statul a fost golit de conținut în multe dintre instituțiile sale, iar altele au fost complet subordonate. Între timp, clasa politică și-a mărit nepermis de mult salariile și privilegiile. În primul rând pentru ea și apoi pentru rețeaua cu care lucrează.
Serviciile esențiale se degradează masiv, dar ele se mențin pentru lideri. Oarecum, o parte importantă din oameni nu realizează ce se întâmplă, dar se bucură de răul pentru cei care cred altfel. Iar singurul argument care le-a rămas este ”pentru că putem.” Putem să omorâm și democrația.
În România tăcerea este complice la valul de ură şi intoleranţă care străbate o parte din democraţie. Obligaţia la decenţă şi onestitate a autorităţii publice vine din rolul şi responsabilitatea asumate odată cu votul cerut alegătorilor sau salariul primit din bani publici. Niciodată şi nicăieri politicianul, fie el primar, parlamentar, ministru sau preşedinte, nu are voie să pună la îndoială misiunea publică a oricărui om, a oricărui cetăţean prin intensificarea, directă sau indirectă, a limbajului duşmăniei.
Poate responsabilitatea cetăţenească, a tuturor oamenilor este mai amplă şi nu le aparţine doar celor care mint şi insultă, ci şi celor care tac sau sunt nepăsători, indolenţi.
Ori de câte ori, nepăsător de tabără sau de cauză, se deviază de la bunul simţ, îngăduinţă faţă de opinia contrară, respectul faţă de judecată, inteligenţă, raţiune şi dialog, trebuie să se creeze din câţi mai mulţi oameni un cordon sanitar în jurul valorilor democratice şi decenţei publice, pentru ca acestea să nu fie alterate definitiv. Da, poate că are dreptate Tolontan, când spune că “democraţia moare în tăcerea noastră”.
Tăcerea noastră a făcut posibile alegerea multor guverne de ameţiţi, buimaci, și de transformarea accelerată a instrumentelor de manipulare. Tăcerea ne-a dus în situația asta în care confundăm din ce în ce mai des veleitatea cu linguşeala, slugărnicia și indiferenţa cu inteligența, priceperea, raţiunea, înţelegerea.
Mersul pe burtă a înlesnit ministere dominate de împertinenţi, obraznici imorali, vicioşi, o birocrație europeană ţeapănă, imobilă și insolentă, sfidătoare și o gaşcă de bezmetici extremiști la putere sau foarte aproape de putere în state ale Uniunii Europene.
România nu are nevoie de oameni avizi sau dependenți de putere, ci de profesioniști decenți și temători de responsabilitățile pe care le implică puterea. Nu scandalul, agresivitatea și gafele ne vor vindeca, ci bunul-simțul, hărnicia și onoarea omului cinstit.
Politica nu ar trebui să ne transforme nici în haiduci și nici în experți în promisiuni deșarte sau mită electorală. Politica ar trebui să fie locul profesioniștilor, al decenței și nu al manipulării.
Știu o mulțime de oameni decenți care preferă să tacă în momente dificile. Mersul pe burtă este un fel de sport naţional, dar cu rădăcini țepene în întreaga Europă.
În profesiunea guvernării, ca şi în alte profesiuni, unica idee a celor mai mulţi este să facă ce au fost învăţaţi, deci este nevoie de o formă de guvernare populară pentru ca ideile unui om de geniu care se găseşte printre ei să poată prevala asupra spiritului obstructiv al mediocrităţii instruite.
Istoria nu consemnează niciodată o dată exactă la care o democraţie moare. Tranziţia către autoritarism este un proces în mai mulţi paşi, mai lung sau mai scurt, care, la un moment dat, devine ireversibil. De aceea, istoria consemnează momente simbolice care, în context democratic, devin stridente sau îngrijorătoare.
Nu văd o indignarea care ar fi fost normală şi poate şi necesară. Văd indiferenţă, resemnare şi acceptare din partea unui electorat distrat care a ajuns să tolereze şi comportamentul absurd al multor politicieni ca pe ceva obișnuit.
Viorica Nicolescu / UZPR
Un comentariu pentru “Tăcerea noastră”
Autoarea are multa dreptate in cele afirmate mai sus.
Din pacate insa, nu prea suntem atenti la aceste aspecte, si lucrurile se intampla pe tacute, apoi ne iau pe neasteptate.
Ar trebui sa fim mai atenti, mai implicati, mai consecventi.