default-logo

Învăţăminte de la Nicolae Iorga

Nicolae Iorga (5 iunie 1871 – 27 noiembrie 1940)

“De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l dă publicul și un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot desluși niciodată, și care e cel adevărat.”

“ Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului și de dușmănia prietenului.”

“Operele mari și trainice pot să aibă o eclipsă, o întunecare, ce corespunde cu o încetineală sau o oprire în mersul civilizației naționale dar lumina lor călăuzitoare tot învinge la sfârșit.”

Ştim cu toţii că cel mai prolific autor român a fost Nicolae Iorga. Despre viaţa şi activitatea acestui veritabil titan al culturii române ştie tot românul câte ceva.

Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, profesor universitar, academician, Nicolae Iorga a publicat 1.323 cărţi, 26.156 studii şi peste 25.000 articole de presă. Cifrele sunt cu atât mai impresionante cu cât, dacă s-ar face un calcul, ar reieşi că Iorga n-a avut timp de odihnă mai mult de 3 ore pe zi.

Aşadar, prima lecţie pe care o putem lua de la marele cărturar este cea a exigenței și meticulozității. Stăruinţa pe texte, dovezi, argumente, documente este cheia de lucru a tuturor cercetărilor.

Ar urma apoi lecţia atenţiei ştiinţifice distributive. Învăţând extrem de repede o limbă străină, trecând cu uşurinţă de la un domeniu la altul, alunecând cu elasticitate intelectuală între perioade şi epoci istorice diverse, marele savant a construit o operă cu întindere şi densitate ieşite din comun.

Şi tot aşa, pe firul determinaţiilor, am putea extrage multe alte învăţăminte. Dar cel mai interesant lucru, pe care l-au sesizat cercetătorii vieţii şi operei sale complexe, este cel legat de construcţia epică a cărţilor sale de literatură cu conţinut istoric. S-au găsit ediţii apărute în acelaşi an cu structură relativ identică dar cu conţinuturi diferite.

Multă vreme nu s-a înţeles despre ce este vorba. Cărţile lui Iorga au apărut în variante diferite pentru categorii diferite de public cititor. Varianta savantă, varianta pentru aşa-zişii cunoscători şi varianta de popularizare.

Acest fel de a-şi gândi ediţiile celor mai populare cărţi a făcut ca Iorga să poată fi asimilat de către toţi cunoscătorii limbii române. E o idee superbă pe care ar trebui să o reţină toţi cei care aspiră să scrie şi „pour les conneseurs” şi pentru marele public.

Astfel predică Nicolae Iorga, însuşindu-şi-o învăţătura blândului fiu al Omului. Lucrare neobosită din iubire de semeni, trecând prin durere şi suferinţă, ducând la jertfire de fiece clipă. Ce elogiu mai mare şi mai plin de adevăr putem aduce acestui Apostol al neamului şi al credinţei, decât recunoscând că viaţa îi este identificată cu înalta doctrină pe care o propovăduieşte de zeci de ani.

El a strigat învăţătura aceasta de pe acoperişuri, în vremuri când nimeni nu se gândea să-l asculte, sau dacă-l asculta, nu era în stare să-l înţeleagă.

Totuşi, cuvântul lui Nicolae Iorga a rodit. De la puţini, trece la mai mulţi. Câţi se gândesc că redeşteptarea religioasă a intelectualităţii române se datoreşte lui în bună şi netăgăduită parte?

Trebuie să i-o recunoaştem. Şi nu pentru el. Nicolae Iorga nu are nevoie de elogii ori de recunoştinţă. Recunoaşterea aceasta ni se impune, însă, nouă, ca o nevoie sufletească. De conştiinţă. Este o socoteală care ne priveşte direct pe noi, pe care dacă nu o facem, nu putem pleca pe drumul ce Dumnezeu ni-l dă fiecăruia.

În moştenirea spirituală pe care neamul ne-o încredinţează, să recunoaştem în primul rând diamantul nepreţuit pe care meşterul diamanter, Nicolae Iorga, l-a tăiat în atât de perfecte feţe, tot atâtea ferestre pe care le-a redeschis în sufletul neamului spre văzduhul Dumnezeului viu care e iubire şi jertfă.“Fără strag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste.”

 

În 1905, a apărut o carte cu titlul „Gînduri și Sfaturi ale unui om ca oricare altul”. Acel „om ca oricare altul” era Nicolae Iorga care, la vremea respectivă, avea 34 de ani.

„Gândurile și sfaturile” din volum au fost scrise inițial pentru revista Semănătorul. După șase ani, în tipografia lui de la Vălenii de Munte, autorul a tipărit o nouă ediție, intitulată simplu „Cugetări” și includea 2569 de cugetări adunate din diferite periodice în care le-a publicat prima dată. Aceste cugetări au fost produse între anii 1903 – 1911.

„Savantul a cărui operă îmbrățișează întreaga dezvoltare a omenirii, a cărui gândire – complexă și fecundă – se desfășoară în mii și mii de tiluri, pornind de la măruntul fapt al zilei, prin articolul de ziar și ajungând până la sinteze uluitoare, de-a dreptul îndrăznețe, în care surprinde și disecă tot ce e uman și universal, istoricul atât de prolific, fără pereche între cărturarii lumii, aparține neamului românesc și poartă numele de Nicolae Iorga”, scria istoricul literar Barbu Theodorescu.

Nicolae Iorga, prin 1900; dreapta: Coperta primei ediții a volumului Cugetări

În 1972, Barbu Theodorescu a realizat o nouă ediție a cugetărilor lui Nicolae Iorga și a semnat prefața volumului. Istoric literar, folclorist, biograf, bibliograf, absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București și cu studii de specialitate în Elveția, Italia, Franța, Barbu Theodorescu a fost și secretar al profesorului Nicolae Iorga. El este unul dintre inițiatorii cursurilor Universității Populare de la Vălenii de Munte. Publicistica lui a fost influențată în mare parte de viața, munca și creația lui Nicolae Iorga care a lăsat 1250 de cărți și peste 25.000 de articole împrăștiate prin ziarele vremii lui.

Nicolae Iorga, fotografie din 1905

În volumul „Cugetări” apare „gânditorul, conceptul filozofic ce străbate emoționant întreaga sa operă”.

„… aceste Cugetări se impun, pe lîngă valoarea fondului, și prin forma lor desăvîrșită, descoperind un Nicolae Iorga poet”, nota Barbu Theodorescu.

Volumul Cugetări, apărut în 1972, include cugetări originale, inedite, cugetări și proverbe adunate de la români și câteva adunate de la alte popoare.

Născute din experiența vieții, expresiile de înțelepciune au fost transmise – metaforic, succint, expresiv – din generație în generație de popoare și au supraviețuit timpurilor.

Nicolae Iorga și Barbu Theodorescu, fotografie din 1931

„Iorga a căutat înțelepciunea pretutindeni, începând cu vechii înțelepți greci, iar la noi cu cronicarii, unii domnitori și, mai cu seamă, prin Dimitrie Cantemir”, ne spune Barbu Theodorescu. Din literatura universală, poetul și gânditorul german care a spus  „toate lucrurile cuminți au mai fost gândite odată; încearcă numai a le gândi din nou”, Goethe, l-a interesat în mod special pe omul de cultură Iorga.

„Iorga apare în Cugetări sarcastic și totodată sentențios, polemist, cu o mare doză de ironie, fără a atinge caricaturalul; recurge la antiteze și comparații, iar concentrarea artistică răpește frazei amploarea și coloritul, dinamismul și cadența sonoră, specifică istoricului adînc cunoscător de oameni și stări sociale. {…} Sentințele sale au valoarea permanenței, valabile fiind în orice moment și pentru orice cultură”, scria Barbu Theodorescu.

Coperta ediției a doua, Cugetări din 1911 (data care apare pe foaia de titlu)

Maxime din volumul „Cugetări”, publicat în 1972

Fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste.

Despre adevăr

Nu e greu să găsești adevărul, e greu să ai dorința de a-l găsi.

Cearta se preface în luptă cînd la capăt se întrevede biruința adevărului.

Adevărul e pretutindeni, dar nu-l recunoaște decît acela care-l caută.

Adevărul poate avea mai multe fețe, minciuna are numai foarte multe forme.

Cu un singur adevăr un om cumsecade își face mai mulți dușmani decît o canalie cu o întreagă viață de minciuni.

Un lucru măcar înveți învățînd: ce sus e adevărul.

Pagini din Cugetări, ediția din 1972 îngrijită de Barbu Theodorescu

Despre bogăție

 

Doi bogați nu încap la masa care ar putea hrăni o mie de săraci.

Bogatul e adesea un om care n-a muncit și totdeauna omul care n-a știut să cheltuiască.

Cum să nu se închine banului, bogatul căruia lumea i se închină pentru bani?

Banul e bun cînd vine din muncă și se poate preface în viață. Încolo – o bucată de metal murdară, cu un chip șters pe dînsa.

Și felul cum se îmbogățește cineva într-o societate arată valoarea ei.

Despre fericire

Pentru fiecare om e un drum către fericire: acela pe care e chemat să meargă. Cei mai mulți nu-l găsesc niciodată. Cei cuminți încearcă pînă la moarte. Cei mai proști se trîntesc la pămînt și plîng că sînt nenorociți.

Fericirea întunecă, durerea lămurește.

În fericire ajungi adesea să rîvnești la durerile fecunde.

Vei fi cu atît mai fericit, cu cît va trăi mai mult în tine copilul ce ai fost.

Despre greșeli

Greșind, nu înveți atîta a nu greși, cît a nu crede că nu poți greși.

Greșelile celui curat se cunosc mai lesne decît ale celui pîngărit, și lumea, nedreaptă, strigă mai mult împotriva lor.

Sînt greșeli pe care trebuie să le faci, altele pe care nu trebuie să le faci și atîtea pe care trebuie să nu le faci.

Să te întrebi ce ai greșit în ziua cînd vei vedea că nu mai ai dușmani.

Coperta volumului de cugetări adunate de Nicolae Iorga de la personalități din România și din alte țări; din „Cugetări”, ediție îngrijită de Barbu Theodorescu

Despre viață

Când ar fi să-ți fie urît, adu-ți aminte că ce trece e viața ta, și gustă măcar acest gînd.

Cei mai mulți bătrîni nu știu să întrebuințeze tinerețea ce le-a rămas.

Cît de mare să fie rîul, tot are numai două maluri. Așa și viața!

Viața nu e bună, nici rea. E ceea ce este.

E mai înțelept asupra vieții nu acela care a trăit-o mai mult, ci acela care s-a uitat mai mult cum o trăiește.

Despre oameni

Cel mai rău soi de oameni mari sînt aceia cari nu pot face fapte mari.

Un om mare nu are prilejul să facă totdeauna fapte mari, dar el se simte oricând vrednic de ele și e totdeauna gata să le facă.

Un lucru e sigur: că ești dator a trăi. Tot așa soldatul e dator a lupta. Încolo, tu ești stăpân, și poți fi, ca și soldatul acela, un mișel sau un erou.

Pe drumul mare al istoriei vei întâlni, ca și pe drumul mare al țării, o cruce numai acolo unde a fost ucis drumețul nevinovat.

Om liber e acela care n-are nevoie să spuie nici o minciună.

Mulți oameni sunt foarte mulțămiți de faptul că au izbutit să știe toată lumea că sunt niște proști. Ei numesc aceasta: faimă și glorie.

Despre tinerețe

A fi tînăr cuprinde o datorie și nu aduce o scuză.

Despre omul superior

Nu te mira dacă vulturul nu se coboară la pomana de grăunțe pe care i-o arunci, și nu-i zi că e nerecunoscător.

Despre democrat

Democrat înseamnă cineva care vrea să se înalțe poporul pe umerii săi, nu cineva care vrea să se înalțe pe el pe umerii poporului.

Din volumul Cugetări, 1972 (dreapta, biroul lui Nicolae Iorga din locuința de la Vălenii de Munte

Despre minciună

Minciuna nu merge în lume prin cel care a născocit-o, ci numai prin cel care o crede.

Niciodată un om cinstit nu se poate apăra cu atîta înverșunare ca mincinosul care a fost prins.

Cei mai mari mincinoși sunt acei cari nu mai au nici pentru ei adevărul.

Minciuna care cruță suferințele e gingaș lucru.

Cu aceeași minciună nu poți pescui de două ori aceeași încredere.

Minciunile copiilor privesc fantezia, ale bărbaților – prezentul, ale bătrânilor – trecutul. Minciunile femeilor privesc toate domeniile.



Viorica Nicolescu/UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*