default-logo

Jurnalistul, activistul, scriitorul, imitatorul…

Transferul activității mass-media din zona activităților profesionale tradiționale în cele actuale, pe care deocamdată le numim a fi „online”, a început, în România, în 1997, când prima publicație ce avea să-și dubleze aparițiile din tipar, cu cele pe un site, era „Evenimentul Zilei”. Apoi, treptat, cotidianele, apoi periodicele, urmate de reviste culturale, sportive sau de  nișă, au dezvoltat interfața electronică a publicațiilor și abia mai târziu, după anul 2000, site-rile au devenit fluide, adică puteau prelua și face vizibile orice știri, apărute chiar după renumita oră de închidere a ediției”. Această sintagmă, acum, în 2021, devine perimată, desuetă, aproape necunoscută. 

Asistăm în acest moment la o înmulțire a numărului de site-uri pentru știri sau divertisment, pentru care lucrează mii de oameni, dar numai o parte este formată din  profesioniști, adică, fie absolvenți ai unei facultăți de profil, fie ai alteia, dar cu abilități de comunicare recunoscute, apreciate în mediul profesional, abilități ce formează personalitatea publică a autorului textului jurnalistic. Există și „modelul fără studii”, al spațiului de exprimare liberă, ceea ce nu înseamnă că autorul (autorii) textelor sau materialelor montate (după filmare sau înregistrare audio) ar putea primi recunoaștere într-o organizație profesională  mass-media. 

Libertatea de exprimare, dată chiar de Constituția României, nu este un drept de care se poate abuza, așa cum în orice principiu de drept se vorbește despre „abuzul de drept”. Din această perspectivă, evident, nu orice persoană care semnează și promovează public un text (opinie, relatare, interviu etc) deține calitatea de jurnalist! 

Din păcate, în România, funcționalitatea unui organism gen CNA (pentru radio, tv) nu poate fi identificată prin raportare la presa scrisă (tipar sau online). Atunci, această analiză se cere a fi făcută din interiorul breslei, cu mare acuratețe. 

În România, chiar în Timișoara, există site-uri create de foști deținuți de drept comun, de persoane fără studii, persoane din lumea interlopă. Cum ar putea face parte din UZR? Sau pentru deținerea unui site, fără înregistrarea lui, oficial, ca site de știri, așa cum se cere prin Codul Etic în întreaga lume, cineva ar putea fi într-o organizație profesională de presă? Iată o retorică  de care avem nevoie! 

Poziția mea, ca jurnalist cu o experiență de 30 de ani, în presa regională și națională, vizează criteriile de cooptare a noilor membri în Uniune, care trebuie să fie performanța profesională, calitatea scriiturii, a demersului jurnalistic, a respectării codurilor, mai mult decât platforma de exprimare. Aș mai adăuga devotamentul față de profesie. 

Lia Lucia Epure / UZPR

(Revista UZP nr. 21/2021)

  

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.